31
Mar

Copchii, copchii, copchii…


Așa ne zicea bunica. Și își mai întărea spusele cu câte o scatoalcă de câte ori călcam în străchini. Sau mai precis, în straturile din grădină. Că da, am crescut la sat, și tare bucuros mai sunt. Mi se confirmă asta tot mai des. Tare rău îmi pare că ai mei copii nu vor avea ocazia să crească la sat, ci își vor petrece cei mai frumoși ani pe betoanele orașului, la colțurile blocului, cu mine făcându-mi constant griji pe unde umblă.

Am ieșit azi de la birou și m-am proptit în stație. Nu am mai mers demult cu autobuzul, da’ poate că ar trebui s-o fac mai des, să mai învăț unele chestii și eu, că rămân în urmă.

Telefonul descărcat, așa că îmi îndrept atenția spre grupul de plozi – mai exact doi plozi și trei ploade – de vreo 10-12 ani, care se zbenguia prin preajmă. Când eu eram mic, ca să le arătăm fetelor că le plăceam, ne grupam 2-3 și le prindeam, le țineam, le pupam și o rupeam la fugă, lăsându-le roșii în obraji și furioase foc, da’ mulțumite că le-am ales pe ele. Aparent însă, în 13 ani, acea exteriorizare a emoțiilor, firești la un copil, s-a modificat radical.

Așa că, pe neașteptate, cum se fugăreau ei pe acolo, un plod scapă o declarație duioasă unei fetițe care-i căzuse cu tronc, pare-se:

– Cum să nu te plac? Că doar eu o vreau pe-a mea în gura ta!!

Inutil de spus că adulții din preajmă au rămas mai țepeni decât soldații ăia britanici de păzesc Buckingham Palace, în timp ce copiii continuau zbenguiala, râzând și șușotind, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dacă ai mei m-ar fi auzit cu așa exprimare acu’ 10 ani, cureaua m-ar fi ajuns mai repede decât m-aș fi putut eu gândi la ea. Nu zic, vorbeam și noi tâmpenii, dar mai în șoaptă, mai între noi, nu chiar așa, în lume.

Și mai e important de remarcat că nu arătau ca și cum ar fi fost copii lipsiți de educație. Te aștepți de la așa ceva de la cei mai oropsiți de soartă și mai străini de o viață familială bună. Dar când îi vezi în haine de firmă și cu smartphone mai scump decât al tău, apoi ce să mai crezi?

Nu am apucat eu să mă gândesc bine la tot ce am scris mai sus, că trece o mașină vișinie prin față, iar celălalt plod, evident fan înrăit al Universității, urlă din toți rărunchii, de parcă ar fi fost pe stadion:

Suge p**a CFR! Suge p**a CFR! Suge p**a CFR!

Exact, de trei ori. Cum o fi auzit în anturajul lui, probabil, pentru că îmi place să cred că un părinte nu s-ar exprima așa, de față cu odraslele de 10 ani.

Asta a avut un efect mai redus pentru cei din jur, având în vedere că încă nu depășisem surpriza exprimării primului plod. Acu’, ziceți voi, a cui o fi vina?

Dă Doamne să nu ajungă și ai mei așa, că dracu-i ia!

[sursă imagine]

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.