27
Mar

De ce să-ți asculți nevasta? De asta.


Dimineață. El și ea în pat, dormind ca doi prunci. La 6 jumate fix, începe alarma să urle. Buimaci, se trezesc și încep să-și dea coate unul altuia, să se ridice și să oprească o dată grozăvia care făcea ca toți dracii lângă ei. În cele din urmă o găsesc. 6 jumate nu e o oră de trezit obișnuită pentru ei, că doar amândoi încep serviciul la 9, poate 10 în zilele mai leneșe. Da’ azi e o zi mai specială.

El și-a promis aseară, într-un moment adânc regretat în astă dimineață, că se duce să plătească dările de se cuvin la primărie. Nu de alta, da’ trebuie. Amețit, se ridică și se îndreaptă spre duș, în timp ce ea se mută leneș pe locul lui, care i se părea mai cald, și adoarme instantaneu.

Duș, haine, mic-dejun, toată rutina. Se îmbracă, înjură printre dinți până găsește portofelul, și iese pe ușă. Dimineață de martie. Frig ca-n Alaska, deși suntem în Românica. Tremurând, pornește mașina. Aglomerație în trafic. Cine naiba știa că lumea se trezește înainte de 8 ?!

Ajunge la destinație. Și mai mare aglomerație. Bilete de ordine, coate-n coaste, înjurături, nemulțumiri, urlete – ”Păi ăla cum intră așa, peste rând, domn’le?!?” / ”Doamne că-ncet vă mai mișcați!” / ”Dă-te domn’le mai încolo că ăsta-i locu’ meu!” – ce mai, o gloată pornită parcă pe linșaj.

Eroic, își strecoară fizicul subțirel prin mulțime și găsește un colț liber, de unde observă încăperea. Îi place să studieze oamenii, cu tot somnul ce nu-i dă pace. Se uită la o bătrânică de pe scaunul din față și-și pleacă imediat privirea, prefăcându-se că are ceva pe pantof, când ochii ei iscoditori îl reperează.

Secundarul ceasului de pe perete se mișcă precum melcul la deal.Oamenii intră rar. Rar de tot. Da’ tot mai des decât își îndeplinesc politicienii promisiunile după campanii. Gândul îi trimite un rânjet în colțul gurii. Bătrânica se uită iar la el. Rânjetul îi piere. Se concentrează pe biletul ce-l ține în mână. Numărul 53. Se întreabă la cât s-a trezit ăla ce a luat primul bilet. Se uită la tabela ce indică numerele. Au ajuns la 24.

Face calcule. Dacă intră unu’ la 3 minute, asta înseamnă că mai durează cam…1 oră jumate! Se uită la ceas. E 8 jumate. Pentru câteva secunde, în mintea lui își fac loc câteva expresii neortodoxe, după care se calmează. Au ajuns la 25, între timp. Sună telefonul.

– Te-ai trezit? întreabă el.
– Nu dragă, ăsta-i un mesaj înregistrat. Normal că m-am trezit.
– Și ce vrei, mă rog?
– Ce faci, unde ești?
– Cum unde? La primărie. Stau la coadă și mor de plictiseală.
– Păi?!?
– Păi n-am internet…
– Nu băi! Ce faci la primărie?
– Plătesc dările, cum ce fac?
Un moment de tăcere. Apoi ea râde.
– Ce râzi?, întreabă el, iritat.
– Tu n-ai auzit aseară ce ți-am zis?
– Ba da, am vorbit cu maică-ta, și e ok…
– Nu mă, de taxe!
– Ce-i cu ele?
– Le-am plătit eu ieri online, zice, în timp ce hohotele de râs devin din ce în ce mai greu de stăpânit, în ciuda gravității situației.
– ȘI DE CE DRACU’ NU MI-AI ZIS ȘI MIE??!!????

Bătrânica ridică privirea, contrariată de limbajul inadecvat.

Iese afară, închide telefonul și înjură. În gând. Și mai înjură o dată, în drum spre mașină. Și apoi încă un pic, în drum spre casă.

Până acasă, se calmează. Situația e oarecum amuzantă. Da’ poate va râde mai cu poftă peste câteva zile. Ajuns acasă, la o ceașcă de cafea fierbinte, lucrurile se clarifică.

Cică mai nou, taxele la primărie se pot plăti și online, pe ghiseul.ro. Da’ de unde să știe el asta, că era cu nasu-n laptop când ea vorbea cu el seara trecută. Există chiar și listă cu orașele unde se pot plăti, acompaniată de alta, cu centrele comerciale unde toată tărășenia e disponibilă.

Ca să nu mai vorbim de avantaje, pe larg explicate de către madam. Le plătești la locații deschise zilnic, ori online 24/7. În loc să stai la cozi 2 ore, reprimându-ți instinctul de a arunca clădirea în aer, online durează cam 5 minute. Și nu e comision! Blană!, se gândește el.

Bine băi, acu’ hai, du-mă la servici!

[sursă imagine]

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.