21
Iul

E mai bine pentru afacerea ta dacă înjuri politicienii în timpul liber


Să nu mă înțelegeți greșit. Nu agreez politica și politicienii din principiu. Mi se pare că e un domeniu scârbos, abject, în care dacă intri te murdărești din cap până-n picioarele alea ghinioniste care te-au dus până acolo. De asta stau departe de politică, nu citesc decât titlurile știrilor cu ei și nu mă uit decât la filmulețele alea în care președintele n-are altă treabă decât să arate cât de proști sunt cei din subordinea lui. Da da, Ponta, la tine mă uit!

Și deși nu condamn niciun compatriot care apelează la cuvinte neortodoxe și foarte colorate pentru a descrie figurile politice contemporane, îi condamn pe cei care o fac pe timpul meu. Nu că timpul meu ar însemna cine știe ce averi sau ceva, dar nu-mi place să stau la coadă mai mult decât trebuie. N-am prins comunismul, deci n-am avut timp să mă acomodez cu șezutul pe la cozi.

Azi intru în biroul unui broker de asigurări de pe strada unde lucrez, să-mi iau un rca. Ăl mai ‘eftin rca, adică. Birou e mult spus. Imaginați-vă o cămăruță de 2 pe 3, cu un gălbui de te ia greața pe pereții care stau să cadă, un tavan alb de pe care atârnă varul, un birou prins în cuie să nu se deșale, iar în spatele lui un nene la vreo 60 de ani, mult prea bătrân pentru folosirea calculatorului, dar cu vocabular foarte divers, cultivat pesemne de-a lungul timpului.

– Crucea mamii lui de Boc!

Au fost primele cuvinte care m-au întâmpinat când am intrat. Nenea discuta cu o tanti în timp ce îi făcea ceva acte, iar în spatele ei mai aștepta un tip.

– Trebuia să mă pensionez până acu’, da’ ce, te lasă muiștii ăștia?!?

Tanti dădea aprobatoare din cap, vădit enervată de omul care se zgâia la calculator când prin ochelari, când pe lângă ei, în timp ce comenta aiurea viața politică din România.

După încă 5 minute, tipul din fața mea se întoarce brusc și iese. Când trece pe lângă mine îmi șoptește:

– Stau de-un sfert de oră. În locul tău aș pleca.

Și dus a fost.

Am mai stat două minute, timp în care nenea le-a umplut frigiderele lui Băsescu, Udrea, Antonescu și Boc. După două minute m-am răsucit pe călcâie și am ieșit.

Pot să înțeleg atitudinea plină de ură la adresa politicienilor. Pot să înțeleg că oamenii s-au săturat până-n gât de ei și de rahaturile lor. Pot să înțeleg nevoia de a te descărca verbal. Dar fă toate astea în timpul tău liber, nene, iar când ai oameni la coadă, fă-ți naibii meseria aia pentru care ești plătit, chiar dacă mai ai juma’ de an până la pensie. Altfel, s-ar putea să termini mai repede decât crezi tu, în faliment.

Apropo, politicieni, v-am umplut și eu frigiderul azi, că iar ați scumpit asigurările. Sta-v-ar în gât banii mei.

Imagine


 

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.