O dată cu performanțele notabile ale Simonei din 2014, internetul s-a umplut rapid cu o specie nouă de bullies. Nu sunt cei care o contestă pe Halep, nici cei care profită de imaginea ei pentru a-și crește numărul de fani de pe FB (vezi Ponta). Mă refer la ăia care își fac un obicei din a critica fanii Simonei de pe internet.

Dai pe FB peste un link care anunță un meci de-al ei, sunt toate șansele ca un pic mai jos să existe un status din ăsta: ”Iar are meci Halep, iar toți românii sunt fani ai tenisului!”. Ironic și imbecil, totodată.

Ieri Halep a jucat finala Turneului Campioanelor, la Singapore, împotriva numărului 1 mondial, Serena Williams. A pierdut 6-3 6-0. Asta după ce miercurea trecută a snopit-o în bătaie pe aceeași Williams, în grupe, cu 6-2 6-0. Simona n-a jucat la nivelul ei maxim ieri, iar Williams a învățat din greșelile meciului anterior, așa că românca nu prea a avut șanse.

Chiar și așa, aflată la prima participare la Turneul Campioanelor, Simona Halep a înregistrat o performanță importantă ajungând până în finală și încheind anul 2014 pe a treia poziție în clasamentul mondial feminin.

Pentru mine a fost al doilea meci de tenis pe care l-am văzut integral, după Simona – Sharapova.

Și da, am ținut cu Halep. Dar nu oricum. Am ținut cu ea de zici că pariasem milioane pe meciul ăsta. Am suferit pentru fiecare minge pierdută și m-am bucurat ca un copil la fiecare punct câștigat. Am strâns din pumni, din dinți și din ochi pe tot parcursul meciului și am sperat până la ultima minge că Simona va întoarce rezultatul și va câștiga. M-am bucurat când am văzut steagul României tocmai în Singapore și când am auzit românii din tribune cum o încurajau.

Ce mă face asta pe mine? Ei bine, conform unora de pe FB, un ipocrit. De ce? Pentru că se pare că e nevoie să fi fost la botezul ei ca să ai voie să te bucuri de victoriile Simonei. Se pare că dacă n-ai fost toată viața un fan al tenisului, dacă nu știi toți campionii din istorie, dacă nu ai cunoștințe de expert în domeniu și dacă habar n-ai de ce scorul pe game se ține 15 – 30 – 40, ești un ipocrit dacă ții cu Simona.

Conform acestor isteți, ca să ai dreptul să te bucuri pentru ea și să faci publică această informație, ar fi trebuit să cotizezi de-a lungul anilor pentru antrenamentele ei, ar fi trebuit să fii prieten cu familia sau măcar să-i urmărești meciurile încă din copilărie. Altfel ești doar un dobitoc de român care n-are dreptul să se bucure de perfomanța unui conațional la succesul căruia n-a contribuit cu nimic, niciodată.

Ei bine, pentru cei cu punctul ăsta de vedere, există un singur mesaj adecvat: s-o sugă!

Da, pentru că eu nu trebuie să-mi câștig meritul de-a mă bucura pentru succesul Simonei. Nu-i cer cotă parte din câștiguri. Nu pretind că victoriile ei sunt ale mele. Eu doar sunt mândru că o româncă a reușit să facă presa din străinătate să scrie din nou de bine despre România. Pentru că din 1976, când Nadia Comăneci lua primul 10 din istoria gimnasticii la Montreal, presa internațională nu prea a mai avut motive să scrie despre performanțele românilor.

Iar Simona Halep va fi următoarea mare personalitate despre care copiii noștri vor auzi/vorbi când vor merge prin America. Pe atunci, Simona va fi cunoscută drept cea mai bună tenismenă din istoria Româniai.

De aceea e ok să vă bucurați pentru ea acum și pe viitor, chiar dacă nu știți nici măcar în ce oraș din România s-a născut. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să încercați să aflați cât mai multe despre ea. Ignorați-i pe ironicii ăștia plini de înțelepciune și fiți mândri de performanțele ei. Pentru că deocamdată ea e singurul român cu care ne putem mândri la nivel internațional.

sursă foto

This Post Has 2 Comments

  1. Foarte bun articolul. Aceleași senzații le-am avut și eu când am urmărit meciul !

    1. Mersi Ale.

Lasă un răspuns

Damian Gicoveanu

Social Media

Angajează-mă

Close Menu