Pentru cei mai mulți dintre noi, inclusiv subsemnatul, serile și weekend-urile, adică perioadele din timp în care se presupune că ar trebui să faci ceva pentru dezvoltarea ta ca persoană / cetățean / angajat / etc, sunt irosite cu o lipsă de vinovăție fascinantă.

Adică da, sigur, uneori mai răsare în minte îndoiala că poate-poate ai găsi ceva mai folositor decât ceea ce faci acum, când citești un articol oarecare scris în două zile de o persoană cel puțin la fel de leneșă ocupată ca tine, dar cum își face nenorocita apariția, cum o îngropi într-o pungă de chipsuri, o îneci cu bere și o faci uitată la câteva episoade din GoT.

Pentru că suntem leneși. Dacă lenea ar mirosi, am merge toți și-am face camping pe lângă împuțita fabrică de pui din Florești în căutare de aer curat. Puțini sunt ăia care reușesc să profite la maximum de toate orele dintr-o zi, dacă sunt. Cei mai mulți dintre noi clickuim și feisbucăim minutele orele în care am putea face ceva util. Asta atunci când nu participăm activ la revoluții în care tăiem și măcelărim cu tastatura toată gloata de leneși care, la fel ca noi, n-au nimic mai bun de făcut decât să comenteze în necunoștință de cauză de pe pat sau canapea (chiar și biroul e prea departe uneori).

Ei, ca să vină în sprijinul leneviei mondiale, niște băieți din America s-au gândit că oamenii leneși reprezintă o nișă bună de exploatat. Că doar lenevia e BFF cu prostia, nu? Așa că au inventat Magic, un serviciu care funcționează prin mesaje text pe care leneșii îl pot folosi ca să nu facă nici măcar cele mai banale lucruri pe care le făceau până acum: să caute pe internet sau să sune pentru a-și comanda ceva.

Vrei o pizza? Dai un mesaj la Magic și băieții rezolvă ei pentru tine corvoada de a căuta, contacta pizzeria, de a le da adresa etc. Până la urmă, cine are timp de prostiile astea când serialul e atât de interesant? La fel și pentru biletele de avion, cazări, taxiuri, orice. Practic, orice chestie de care ai nevoie și pe care ai putea să ți-o comanzi/cumperi singur, e făcută de alții. Partea nasoală pentru leneșii români e că serviciul e disponibil doar în America momentan. Dar răbdare, o chestie care ne ajută să fim mai leneși decât suntem deja n-are cum să nu prindă și la noi.

Ce câștigi din chestia asta?

Timpul prețios în care scrii pe Google ce ai nevoie, tastezi un număr de telefon și vorbești cu oamenii. Cine naiba vrea să mai vorbească cu oamenii? Unii dintre noi fug și pe Marte, numai să nu mai stea pe planeta asta infestată de oameni.

Ce pierzi?

Magic te taxează în plus față de ceea ce plătești pentru lucrurile pe care le comanzi, că trebuie să mănânce și gura lor ceva. Deci tu plătești practic ca să nu suni/cauți pe net. Dai numai un mesaj care, apropo, e gratuit.

Deci, totuși, ce câștigi?

Mi-e lene să mai și scriu, dar hai, cu un ultim efort: nimic.

foto

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns

Damian Gicoveanu

Social Media

Angajează-mă

Close Menu