19
Dec
oameni, bunici

Oameni pe cale de dispariție


În sala de așteptare de la Chirurgie, cu două plase de la Kaufland în mână pline cu haine și mâncare, intră o tanti la vreo 60 de ani, urmată imediat de soțul ei, a cărui mână dreaptă e înfășurată într-un ghips alb acoperit stângaci cu mâneca unei bluze țărănești. Se deosebesc de ceilalți pacienți care așteaptă în fața ușilor închise prin zeci de ani de experiență de viață, dar experiența aia pare că nu le folosește la nimic acum. Stângaci, se uită în jur după niște locuri libere pe scaunele înțesate cu alți oameni necăjiți, marcați de câte un bandaj sau ghips undeva pe corp, care nu reacționează mai departe de aruncarea unei priviri fugare înspre bătrânii istoviți.

Par oameni de la sat, simpli dar puternici, debusolați de lifturi și clădiri de 10 etaje, de mulțimea necunoscută și de birocrația medicală. Sunt bunicii noștri, munciți pe câmp de mici copii, crescuți cu reguli demult dispărute din societatea noastră, trecuți prin războaie și revoluții. Cu riduri pe fețele bătute de soare, vânt și ploaie, cu mâini ferme, groase, care se descurcă bine atât cu sapa sau lopata, cât și cu gătitul sau cusutul. Oameni care ne-au crescut pe noi, ”generația facebook”, fără Google, iphoane sau tablete. Oameni care nu știu ce-i ăla McDonalds, care nu știu cum arată fundul kardashian și cărora nu le pasă de ultimele update-uri SEO de la Google. Pur și simplu nu au nevoie de toate astea pentru a trăi.

Lumea lor se bazează pe alte valori, au alte puncte de reper. Pentru ei contează dacă plouă sau nu, să știe dacă li se fac legumele. Nu cresc legume pentru a le vinde, ci pentru a le consuma în casă, cu nepoții. Ei fac fân și țin animale pe lângă casă, pentru că nu concep să cumpere Zuzu roz din magazin. Pentru ei contează ce spun vecinii din sat despre dânșii, pentru că acela e tot universul lor, iar locul lor e binedefinit prin comportamentul pe care-l manifestă față de cei din jur și părerea lor față de ei. Pentru ei cuvântul e cuvânt și nu concep să facă altceva decât ceea ce au promis. De Crăciun ei sunt cei care nu așteaptă cadourile, ci cei care le fac. Ei sunt oamenii pe cale de dispariție.

Ei fac parte din generația care, după ce va dispărea, o parte din fiecare dintre noi, ăștia cu cont de facebook, se rupe și, în final, se pierde. Se pierd tradițiile, se pierde mirosul ”urșilor cu brânză”, dispar ciorapii de lână cusuți de mână la gura sobei, poveștile despre fotbalul cu mingea din cârpe și despre orele petrecute prin pădure după vaci și oi. Se duc veșnicele dulciuri pe care le oferă nepoților, plăcintele cu brânză coapte în cuptor, dulcețurile făcute în casă și feliile de cartofi coapte pe plita sobei.

Dispariția lor face parte din evoluția continuă (și normală) a societății și a omenirii, iar ăsta e un lucru bun. E bine să privim în viitor, dar asta nu înseamnă că nu ne lovește regretul când ne uităm în spate și vedem cum multe lucruri bune dispar fără urmă.

foto

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.