05
Feb

Popa Dumitru și cei 500 de lei


Am avut recent un deces în familie. Socru-miu, odihnească-se în pace, ne-a părăsit. Un om pe care l-am cunoscut mult mai puțin timp decât mi-aș fi dorit, dar căruia îi voi fi mereu recunoscător pentru anumite lucruri.

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc, ci despre popa din sat și metehnele lui, pe care nu încearcă câtuși de puțin să le ascundă. Popa Dumitru e numele lui. Mai are unul, dar deocamdată nu-l dezvăluim. Dacă mă întrebați în privat însă, vă spun.

Nu-l acuz cu nimic pe d-l popă, ci în cele ce urmează o să vă povestesc ce experiență personală am avut eu cu dumnealui.

Popa în cauză are peste 50 de ani (îi doresc mulți înainte) și ”păstorește” de mulți ani una dintre cele mai mari parohii din zona Dornelor.

Întâlnirea mea cu popa Dumitru

Auzind de-a lungul timpului toate cele de mai sus, am dat ochii cu popa Dumitru la înmormântarea lui socru-miu foarte sceptic și cu mâna pe portofel, să nu cumva să-mi dispară ca prin minune dumnezeiască ceva hârtii de-acolo în preajma lui.

Ca să înțelegeți mai bine, o să vă explic punctual, pe zile, cum s-au desfășurat lucrurile.

Vineri – popa aude că-i rost de bani înmormântare

După binecunoscutul lui obicei, se apucă și ne trimite acasă o cutie cu nu mai puțin de 350 de lumânări la 1 leu bucata. Păi bine, părinte, dar la pompe funebre de 1 leu îți iei 8 lumânări! Cum vine treaba asta? Cică, zice lumea: ”așa face mereu, și nu le ia înapoi chiar dacă nu le folosești pe toate. Trebuie să-i dai 350 lei pe ele, n-ai ce face”.

Ce crezi, că dacă le descânți le crește prețul? Ard mai mult, miros mai frumos, sau ce?

Marți – popa vine la înmormântare

A venit singur, fără fiu-su. Ah, da, nu v-am zis? Și fiu-su e popă. Acesta se pare însă că era plecat la altă înmormântare, în altă parte.

Sunteți curioși cum a fost predica popii în ziua înmormântării?

Vă spun eu: groaznică! A vorbit 30 de minute numai despre ce nu trebuia, a intrat în politică și a criticat tinerii care cer spitale, nu catedrale, chiar dacă socru-miu a decedat tocmai din cauză că sistemul medical românesc e la pământ, în timp ce biserica o duce bine mersi. Am putea spune că prima e cauza și a doua e efectul, deci.

A menționat de câte ori a avut ocazia că soacră-mea a rămas singură și a răsucit cuțitul în rana familiei cât de mult a putut. Doar de rușinea soacră-mii nu m-am dus spre el în acele momente să-i spun ce părere am despre dânsul, iar acum îmi pare rău.

De ce a făcut asta? Două motive, îmi imaginez eu:

  1. Nu l-am chemat la nuntă, ocazie cu care a scăpat oportunitatea de a încasa câțiva bănuți.
  2. Familia lui socru-miu nu prea merge la biserică la el și deci nu prea i-au dat bani de-a lungul timpului în afară de ce se plătește în fiecare an (contribuție și alte taxe).

Bun, mergem mai departe.

popa-dumitru-fb-share

După ce termină slujba se îmbuibă cu mâncare în prăznicar și se duce în biserică, să aștepte bănuții pentru munca grea pe care tocmai a îndeplinit-o.

Între timp, nevastă-mea se interesase pe la niște oameni cu bun simț cam cât ar trebui să-i dea, știind că nu există taxă pentru înmormântare. Se hotărăște ea la 300 de lei, o sumă mult prea mare dacă mă întrebați pe mine, dar na, una care sperăm să-l mulțumeacă.

Mergem după popa Dumitru în biserică, după ce număr lumânările pe care nu le-am folosit. Erau 130. Le pun în cutie, alături de 220 lei, banii pentru cele 220 lumânări folosite.

În biserică îi întind cutia cu lumânări, moment în care preasfânta față bisericească i se trage nițel într-o parte. ”Nu, nu, trebuie să le luați pe toate!”. ”Părinte, noi atâtea am folosit. Ce să facem cu restul? N-avem bani de aruncat în popi vânt în momentele astea!” ”Le folosiți la pomenirea de 40 de zile și le plătiți atunci.” ”Nu, mulțumim, nu rămânem datori! Luăm atunci câte ne trebuie”.

Popa înghite în sec, dar nu mai zice nimic.

Nevastă-mea îi dă plicul.

Cât aveți aici?” ”300”. Se gândește o secundă. ”La dascăl (cantor) ați dat?” ”Am dat, stați liniștit” ”Cât?” ”100”. Popa iar strâmbă din nas. Pesemne voia să-i dea mai puțin.

Și atunci a scos pe gură cuvintele din cauza cărora a devenit personaj de articol:Ar mai trebui 200!”.

Am simțit pe loc cum mă iau căldurile. Auzi despre chestii din astea tot timpul, dar niciodată nu simți cu adevărat nervii ăia pe care-i faci când cineva îți cere bani pe care nu-i merită nici cât negru sub unghie, decât atunci când se întâmplă.

Nu m-am abținut, așa că l-am întrebat: ”Bine, dar pentru ce? Este taxă?” ”Apoi nu, că nu este taxă, dar pentru aia și ailaltă...” s-a bâlbâit părintele. I-am retezat-o scurt: ”Îmi dați chitanță?” ”Da, dar…duminică”.  Știu, te-am luat prin surprindere. De unde să știi tu că pentru banii primiți trebuie să dai chitanță, întotdeauna? Blasfemie!

I-am cerut chitanță chiar dacă știam că pentru ei e apă de ploaie. La ei orice chitanță dau intră ca donație, deci degeaba mergi cu ea la ANAF. Asta am înțeles de la contabilă. El poate să spună simplu că eu i-am dat acei bani de bunăvoie, nu că mi i-a cerut. Dar mă mai interesez eu pe subiect, părinte.

Am ieșit pe hol și-am numărat 200 lei în bancnote de 5 lei, să aibă și el ce număra.

Nu era vorba de bani. Niciodată n-a fost. Îi mulțumesc soției și-mi mulțumesc mie că nu suntem cei mai săraci din lume. Pentru că muncim, părinte, nu mulgem babele de zeci de lei în fiecare duminică. Nu spun că tu faci asta (doamne ferește și păzește!), e doar o figură de stil.

M-am întors și i-am mai dat 200 lei prea cucernicului părinte. La ăia să ajungă.

Joi – surprize suprize! Popa vine acasă la soacră-mea

Eram plecat la service cu mașina joi dimineața când mă sună nevastă-mea. ”Ghici cine a venit la noi!” ”Cine?” ”Popa” ”De ce?” ”Să ne dea banii înapoi!”.

Ooo…părinte, dar câtă mărinime din partea ta! Niciodată în istoria parohiei tale n-a trebuit să mai vii pe acasă la oameni să dai bani, în loc să iei. Mă întreb de ce. Te-ai auzit povestit în toată comuna? Te-ai temut de ANAF? Te-ai gândit că te reclamăm la patriarhie pentru lăcomie (nu că ăia ar fi mai sfinți decât tine)? Sau atât ești tu de mărinimos, bun la suflet și atent cu enoriașii tăi?

Nevastă-mea îmi povestește: ”Intră popa în casă, se așează în bucătărie, și fără să se uite la mine, scoate 500 lei și-i zice lu’ maică-mea <<M-am sfătuit cu fiul meu și am decis că această înmormântare v-a prins pe picior greșit.>> Să mori tu, părinte! Ia zi-mi, pe cine prinde o înmormântare pe picior potrivit? Poate pe tine.”<<Și am văzut că Damian a fost supărat pe mine încă de la început, dar nu știu de ce, că nu i-am făcut nimic. Așa că am decis să facem înmormântarea pe gratis.>>”.

Câtă dragoste pentru enoriașii tăi, părinte! Câtă grijă! Moment emoționant, oricum.

Nevastă-mea, om deștept: ”Nu, părinte. Facem să fie corect pentru toată lumea. 300 dvs și 200 nouă, așa cum trebuia de la început!” și-i întinde banii.

Popa îi ia și începe să explice de ce a cerut 500. ”Păi era pentru amândoi (adică și pentru fiu-su, pe care nu numai că nu l-am chemat, dar nici n-a fost). Băiatul meu a trebuit bietul să plece la altă înmormântare, așa că din păcate n-a putut să vină”. Deci cum, părinte? Nu numai că noi nu l-am chemat pe fiu-tu, dar tu-mi iei bani pentru el chiar dacă n-a fost prezent? Să înțeleg că la cealaltă înmormântare el a luat bani și pentru tine?

O duceți bine voi, atunci.

Asta 400 lei. Și ceilalți bani erau pentru prescuri!”. Nu știu ce-s alea, dar se pare că orice ar fi se plătesc întotdeauna la 40 de zile de la înmormântare, nu în ziua respectivă.

Vă întrebați de ce nu ne-a spus toate astea în ziua înmormântării, când ne-a cerut banii? Motivul e simplu: nu se gândise încă la ele. A avut nevoie de două zile să găsească o cale prin care să iasă el cumva deasupra. Să ne dea peste nas, cum ar veni. Of, of, măi părinte, câtă imaginație ai!

Duminică – popa crede că face o mișcare de geniu

Duminică am mers la biserică, alături de soacră-mea și nevastă-mea. Cum m-a văzut, popa s-a îndreptat spre mine și fără să se uite sau fără să rostească un cuvânt, îmi întinde o chitanță. N-am ce să fac cu ea și el știa asta. Dar a ținut să mi-o dea. Nu doar atât, ba a și scris pe ea 500 lei, chiar dacă el într-un final luase doar 300. 

Am avut două întrebări despre chitanța aia, dar nu l-am mai prins:

  • de ce e pe numele soacră-mii dacă eu ți-am dat banii, părinte? Sigur știi cum mă cheamă.
  • de ce scrie acolo ”înmormântare” în loc să-mi detaliezi frumos serviciile pentru care mi-ai luat banii? Pentru că dacă trebuia să-mi dai chitanță pentru înmormântare, apoi trebuia să fie una dublă, dacă socotim popa, groparul, lumânările, dascălul și alte cheltuieli pe care le-am făcut la biserică.

 

chitanta1

Dac-aș crede în dumnezeu aș zice că te va pedepsi. Dar cum asta nu se va întâmpla, poate măcar karma ți-o trage două pălmi după ceafă în viața care ți-a mai rămas. Putem doar să sperăm. Între timp, eu voi face tot ce pot ca să conving cât mai multă lume să nu vă mai dea bani. E minimul pe care pot să-l fac, dar o voi face conștiincios și insistent, promit.

Veselește-te, părinte, pentru că în perioada următoare încerc să te fac faimos. Nu vezi, ești personaj principal în mica noastră povestioară! Motiv de bucurie, nu?! Iar ăia 500 de lei pe care mi i-ai cerut? Facebook Ads pentru tine, împrăștiate pe mai multe luni, să nu te uite internetul prea curând. 🙂

Mai mult decât atât, ți-ai făcut pentru totdeauna niște prieteni buni în mine, nevastă-mea și alții. Mereu vom fi alături de tine în cele ce urmează și, când greșești, vom avea grijă ca toată lumea să afle acest lucru.

Privind în retrospectivă, nu era mai bine dacă aveai un pic de bun simț și te săturai cu ăia 300 lei pe care ți i-am dat de la început? Oricum 300 lei e mai mult decât iau pensie unii dintre enoriașii tăi într-o lună.

Care e morala? Nu mai dați bani la popi, oameni buni! Au deja salarii plătite din banii voștri? Au! Și-atunci?

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.