04
Mar

Poți trăi foarte bine și fără divinități în viața ta


N-am simțit niciodată vreo legătură sinceră cu biserica. În copilărie era o corvoadă să merg la slujbe, motiv pentru care am rărit-o foarte mult o dată cu adolescența. Nu-l ascultam pe popă, nu mă rugam, nu făceam nimic decât să stau acolo, că ”ceilalți copii toți merg, tre’ să mergi și tu”. Era un chin. Ai crede că toți copiii sunt așa. Ai zice că adultul din tine va înțelege mai bine această conexiune, va fi mai atras de spiritualitate și va stabili o legătură mai strânsă cu divinitatea. Nonsensuri.

O dată cu înaintarea în vârstă mi-a devenit clar că nu există nicio forță divină atotputernică, nu se întâmplă minuni și nu te ajută nimeni dacă te rogi. Decât dacă te rogi la prieteni. Așa că m-am despărțit de spiritualitate și de divinitatea impusă forțat în copilărie. La început, am încetat cu rugăciunile de seară, apoi cu mersul la biserică. În ultimă instanță, am încetat complet să cred. Pentru că am realizat că nu ai ce crede. Am realizat ce curvă e biserica, prin intermediul reprezentanților ei. Mi-am dat seama de corupția, jegul și minciunile pe care nu le-aș fi putut percepe în copilărie, că nu aveam cum.

Și ghiciți ce? Mi-e mai bine!

Mi-e mai bine pentru că dispare sentimentul ăla de vinovăție insuflat de religie. Religia te învață că ești un nimic, un vierme care poate fi strivit oricând. Te învață să fii umil, să cerșești, să te târâi în genunchi, să dai bani și să te rogi pentru iertarea unor ”păcate” absurde. Te apasă cu pedeapsa unui păcat strămoșesc desprins din basme, te obligă să te simți vinovat pentru orice plăceri și vicii umane și să te simți mic și inutil în fața ”măreției” dumnezeiești. Te pune stăpân peste natură, peste plante și animale, dar te face sclav în fața lui dumnezeu și a reprezentanților lui pe Pământ.

Toate astea fără ca tu să fii conștient că de fapt ești parte din evoluția pe care o vedem în jur, nicidecum că o stăpânești. Ei îi datorezi totul. Deși animale în adâncul ființei noastre, suntem animalele care au urcat cel mai sus pe scara evoluției. Așa că de ce să te simți mic și neputincios în fața unei divinități închipuite? De ce să îți minimalizezi ființa, de ce să-ți îngrădești libertatea de exprimare, inteligența și imaginația?

N-am nevoie de spiritualitate în viața mea.

N-am nevoie de nicio divinitate care să mă învețe ce e bine și ce nu-i bine. Îmi ajung legile oamenilor și legile bunului simț pentru a stabili diferența dintre bine și rău. Simt că am pierdut mult în adolescență și în viață în general pentru că nu am fost conectat la adevărata realitate mai devreme.

Sunt totuși norocos că am avut înclinație spre citit din copilărie. Așa am învățat despre mitologia greacă, despre zeii romani și cei daci, despre Troia, despre Ghilgameș, despre Zeus și Hera. Am aflat despre Prometeu, am citit despre Prâslea cel voinic, despre zmei și Hercule. Am parcurs legende și basme cât cuprinde. Și știam că sunt doar închipuiri, știam că Zeus și Hera și alții ca ei nu erau decât născociri. Așa mi-am pus primele întrebări despre Iisus și învățăturile creștine, realizând că toate sunt doar plăsmuiri ale oamenilor. Nu e nicio diferență între învățăturile creștine și mitologia greacă. Nu există dovezi palpabile care să susțină aceste povești care încalcă la fiecare două rânduri toate legile naturii în mijlocul căreia trăim.

De aceea, mă declar cu mândrie ateu, regretând amarnic perioada pe care am petrecut-o în lipsă de cunoștințe reale despre lumea în care trăiesc. Și nu există niciun argument care să mă convingă să-mi botez viitorul copil sau să-l dau la ora de religie în care să învețe cretinătăți de felul celei de mai jos.

manual de religie clasa a 3-a(pagină din manualul de religie pentru clasa a III-a, văzută la Petreanu. Citiți și articolul lui.)

Minimul de respect pe care-l datorez copiilor mei este protejarea lor de aberații de acest fel și înlesnirea posibilităților pe care ei le vor avea de a cunoaște lumea așa cum este ea în realitate. E ok să știe despre Iisus, Maria sau Moise, dar în același timp trebuie să-i cunoască și pe Zeus, pe Hercule, pe Ghilgameș, pe Prometeu, pe Alah, pe Zamolxe, pe Prâslea cel voinic sau pe Ileana Cosânzeana. Toți fac parte din cultura noastră umană, pe care trebuie să și-o însușească.

Dar toți sunt închipuiri, legende și povești, nimic mai mult.

sursa foto featured

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.