19
Apr

Reclamă negativă la WizzAir, că avem de unde


Atunci când te îmbarci într-o călătorie cu WizzAir, e de așteptat ca lucrurile să nu meargă tocmai lin. Nu poți avea cine știe ce pretenții la low-cost, unde la baggage claim se învârt mai multe plase de rafie decât sunt în piață. Dar totuși, chiar și în condițiile astea mai slăbuțe calitativ, poți avea totuși două pretenții: să nu te trântească de Terra de la 10.000 metri și să nu îți trimită bagajul într-o călătorie mai lungă cu 3 zile decât a ta, că ți se face un oarecare dor de el.

Prima, zic eu, e grozav de importantă. Mai ales prin prisma faptului că forțele armate ale celor mai puternice state din lume nu au chiar nasul unui ogar de vânătoare, după cum s-a dovedit în cazul avionului care zace de două luni undeva pe fundul Oceanului Indian. A doua, însă, se întâmplă cam o dată la două curse WizzAir, că doar, de ce nu?

Sor-mea, săraca, după luni de străinătățuri, se gândește că n-ar strica o săptămână de concediu. Zis și făcut. Bagaj nou, roșu (plin de cadouri pentru dragu’ de frate-su) și dă-i fuguța la aeroport. Din Jersey, care-i o bucată de nisip dintre Anglia și Franța, merge în Londra, unde o aștepta cursa WizzAir, care a sosit după 45.504 ore de așteptare în aeroport. Nu-i bai, că ea-i răbdătoare.

Când ajunge în Cluj, în loc de pupături și dansuri de bucurie, mă întâmpină plină de lacrimi. Prima dată, am crezut că plânge că n-am eu bani, da’ nu era asta. Bagajul lipsea și băieții din aeroport n-aveau nicio idee cam pe unde s-ar putea afla, de parcă i-ai fi întrebat cât face radical din 517.

Mergem acasă, stăm până seara. Între timp, se caută la Târgu-Mureș și la București, că poate l-or fi urcat în alt avion. Nu-i. După vreo două ore, apare un update la situație. Au descoperit un bagaj roșu în Londra, pe care au uitat să-l urce în avion, dar nu era al ei, ziceau ăia, că-i pe alt nume. Buun.

Griji, înjurături, blesteme. În cele din urmă, se gândesc ăia că de fapt bagajul ăla roșu e al ei, așa că anunță că-l trimit a doua zi la Cluj. No bun, asta e. O zi întârziere în planurile scurtei vacanțe, dar bine că l-au găsit.

A doua zi, la aeroport, vine avionul. Fără bagaj, desigur. Mă gândeam că le dărâmă sor-mea aeroportul la ăștia. Ghiciți unde era bagajul roșu. Le-a plăcut așa de mult de el la ăștia de la WizzAir, că s-au gândit să se mai plimbe cu el un pic. Așa că în loc de Cluj, l-au dus la Târgu-Mureș. Apoi, în loc să-l aducă din Târgu-Mureș în Cluj, au zis că nu strică să-l mai ducă o dată în Londra. Eh, oricum, cine are nevoie de el așa rapid?

Sor-mea, resemnată, pleacă acasă, la Vatra-Dornei, că ăia iar pierduseră urma bagajului, de zici că era din zborul Malaysia MH370. Nu mai știau când, cum și mai ales unde o să ajungă.

După câteva ore, o sună. L-au găsit în Londra, după ce venise din Târgu-Mureș, așa că îl trimit înapoi a doua zi, deci a treia de când venise ea în Cluj. A doua zi, vine înapoi în Cluj, să-și ia bagajul. La Cluj, un pierde-vară, care taie frunză la câini prin aeroport în loc să aibă grijă de bagaje, îi zice că niciun bagaj roșu nu a venit din Londra.

Cu spume la gură, sor-mea era să-l gâtuie pe prost. S-a trântit în scaun și i-a zis că nu pleacă până nu-i aduce bagajul, că dracu-l ia. După o oră, vine unul și urlă la prost: Auzi bă!! Tu nu vezi că mai ai două bagaje pe linie??? Du-te și ia-le, că-ți vine alt avion!! 

Spre norocul lui, unul dintre alea două era al ei. Dulce revedere! Pe celălalt, ghiciți. Îl rătăcise WizzAir cu o zi înainte, ca să-și facă norma de un bagaj pierdut la două curse.

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.