06
Mar

Tare rău îmi pare, tată!


A naibii cum se întâmplă unele numa’ când nu te-aștepți, de parcă ăl de sus stă chitit după un nor sau ceva, să îți pleznească una după cap, tocmai când te uiți în cealaltă parte. Câteodată e una moale, câteodată una mai zdravănă, da’ de fiecare dată e așa, mai pe ocolite.

Plec azi de la birou – că doar no, și școala mai trebuie vizitată câteodată – și când ajung lângă furia galbenă, surpriză: oglinda din stânga stă cam atârnată. ”Eh, zic, o fi mișcat-o careva” că parcasem pe trotuar, din mila comunitarilor clujeni care nu se sinchisesc prea mult cu amenzile prin zona aia (nu zic care zonă, să nu le dau idei). Când colo, biata oglinduță stătea moartă de-a binelea, de am mers până acasă ținând-o cu mâna pe geam, de teamă să nu-mi pice.

Problemele cu mașina mereu m-au luat pe mine ca din oală, că deh…nu m-a dus capu’ când ar fi trebuit să stau pe lângă tata să pricep ceva mecanică. Fotbalul și fetele erau mai interesante. Hai să zic fotbalul mai mult decât fetele, să nu dorm la noapte pe preș în fața ușii, scheunând a jale.

Și ghiciți ce! Rău îmi pare, tată, că nu am stat mai mult cu tine pe atunci. Nici acu’ nu-i prea târziu, da’ nu prea mai e timp de asemenea activități extracurriculare. Tare bine mi-ar fi prins niște lecții de mecanică, să nu mă mai ia de fraier fiecare șmecheraș și golănaș care taie frunză la câini prin service-urile auto. Nu am nimic cu mecanicii în general, numa’ cu ăia care mă mint în față și îmi iau banii doar ca să descopăr că mașina merge exact la fel ca atunci când le-am lăsat-o pe mână, poate chiar mai dubios. Căde-le-ar ciocanele de 3 kile pe degete la toți!

Bun, acu’ că m-am răcorit, să revenim. Toți ăi care ați avut bunăvoința să dați click pe postul ăsta, nu uitați un lucru: ce vă învață părinții, e de neprețuit! Tare aș fi vrut eu să fiu mai atent și mai binevoitor cu tata acum câțiva ani, când bietul de el încerca să bage ceva cunoștințe utile în căpățâna plină pe atunci cu fete fotbal. Așa poate nu ar trebui să înroșesc telefonul de fiecare dată când moare câte ceva în biata mașinuță.

No, și ziceam de oglindă. Am rezolvat-o eu, că doar îs creativ nevoie mare. Cum, întrebați? Cu o rolă întreagă de bandă izolatoare. Din aia îngustă, că lată nu a avut madam de la magazin să-mi dea. Da’ cum nu îmi permiteam să fac mofturi, că mi se târâia oglinda pe asfalt, am luat-o așa cum mi-a dat-o, cu o răceală mai dură decât amenințările lui Obama pentru Rusia. Restul reparațiilor cine credeți că le face? Tata.

Morala-i, dragi și drage, că ce ne învață tătuca cu mămuca când suntem pitici e picat din cer, ca atunci când ne dau drumul în lume, să știm să ne descurcăm singurei. Să băgăm de seamă și să luăm aminte.

[sursă imagine]

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.