Ce mă? Ce-i ăla frilensăr?, mă-ntrebă tătucă-miu o dată, mai demult, când a prins o părticică dintr-o convorbire de-a mea cu un prieten. Urmă desigur o explicație amănunțită și fără cine știe ce înțeles pentru el, reprezentant de bază al generației X, generație care a trăit multe, numai lucrul de acasă din fața calculatorului nu.
Era o vreme când cochetam cu gândul de a deveni freelancer, că doar mi-aș permite și luxul ăsta. Nici acum, recunosc, nu mi-a dispărut total din minte, doar că am în prezent ocazia de a lucra de acasă și nu prea îmi priește.
După cum poate știți, dacă ați mai urmărit eforturile mele de pe aici de a aranja cuvinte într-o ordine cât de cât coerentă, recent am fost victima unei intervenții chirurgicale care, de voie de nevoie, m-a imobilizat în casă pentru vreo săptămână, timp în care trebuie să îmi fac norma de la birou acilea-n pat. N-au trecut decât patru zile, dar nu mai am răbdare să aștept, așa că vă povestesc acum.
Când vă gândiți la freelanceri, știu eu ce vă trece prin căpățână. Că timp liber, că lenevit, că lucru în chiloți, că jucat pe calculator, că aia și că ailaltă. Eee, nu-i chiar așa!
Au trecut câteva zile de la operație și de-abia de două zile am apucat să ies din spitale destul cât să m-apuc de treabă, da’ nu mi-a fost deloc ușor.
În primul și-n primul rând, garsoniera noastră închiriată iar a fost gară, ca de fiecare dată când rudele vizitează. Plus de asta, a mai fost și centrul de operațiuni de căutare a unui bagaj ce s-a rătăcit undeva între Londra și Cluj (faină poveste și acolo) așa că numai liniște n-a fost.
Când să m-apuc de scris, sună telefoane, doi vorbesc, cineva mă-ntreabă chestii, facebook-ul sună, piciorul mă doare, păsărelele cântă, vecina face sex și vecinu’ găurește pereții (cu bormașina, nu cu vecina). Și eu nu pot scrie coerent nici când ascult muzică în căști cu sonorul oprit, deci imaginați-vă.
Deocamdată, experiența asta de freelancer nu prea mă încântă. Abia aștept să-mi treacă buba și să-mi reiau locul din scaunul biroului. Pe de altă parte, după ce atmosfera s-a mai eliberat, tot am mai făcut un pic de treabă. Așa că-s indecis.
Pare-se că va mai trece apă multă pe la robinet până mă voi hotărî dacă vreau să intru în clubul ăsta select al freelancerilor, care-și îngroașă rândurile pe zi ce trece, din câte am observat.
Pe de altă parte, s-ar putea să n-am de ales. Păpușarul care manevrează deja viitoarea mea căsnicie mă amenință că voi lucra de acasă când va fi nevoie ca unul dintre noi doi să aibă grijă de eventualii purandei.
Viitorul e deci sumbru, pentru că până acum, în toate bătăliile de pe frontul ăsta, am avut același rezultat pe care l-au obținut și turcii la Plevna.
