Am un prieten inginer în instalații electrice. Cu chiu cu vai, a reușit să-și deschidă firmă în țara asta mâncată de hoți politicieni. După ce s-a dat peste cap și a înotat prin birocrația la care statul ține morțiș, omul a reușit să-și pună firma pe linia de plutire și a început să scoată și ceva bani, că de băgat a băgat cât încape. După o vreme, a venit timpul să și angajeze. Că deh, trebuia să dea și el ordine cuiva, că de primit primește destule acasă. Avem chestia asta în comun.
Așa că pune omul anunț și așteaptă să sune telefoanele. Și așteaptă. Și așteaptă. Și mai așteaptă un picuț. Începuse să intre la griji.
Până la urmă, sună unul. Îl cheamă la interviu. De parcă avea altă opțiune. Băiatul era în anul 3, căuta de lucru că n-are ce face acasă.
După ce l-a întrebat tot ce avea de întrebat, s-a decis că-l ia. După cum am zis, nu avea altă opțiune. Spre sfârșit, când deveniseră deja amici, prietenul meu îl întreabă așa, casual, așteptându-se probabil la ceva răspuns inspirațional:
– Și, de ce ai dat la instalații? Părinți în domeniu, rude, ceva? Îți place ție de când erai mic?
– Nu, da’ n-am intrat la arhitectură.
Nu-i cel mai rău răspuns pe care un student poate să-l dea la un interviu de angajare, dar e acolo, în top 5. Poate 3. Cum să te duci la un interviu (fie el și așa de amărât ca cel al prietenului meu) și să pari mai demoralizat decât omul care numai ce terminase lupta herculeană cu hârțogăraia pogorâtă asupra lui de Băsescu & Co? Fir-ar mama ei de motivație și de dorință de muncă!
Adevărat, băiatul era dezamăgit că nu intrase la arhitectură. Îl înțeleg, și mie mi-ar fi plăcut să fiu arhitect. Aș fi fost și unul bun, sunt sigur. Să fi văzut ce minunății construiam eu când eram mic din dopuri de pet-uri, v-ați fi minunat și alta nu.
Din păcate, băiatul respectiv n-a reușit la arhitectură. Alții au reușit însă.
În caz că aveți nevoie de ei vreodată – pentru treburi serioase, nu jucărioare – intrați frumușel pe roarhitect.ro. Indiferent de nevoi, oamenii aceștia sunt profesioniști care vă pot ajuta la orice: proiecte de casă, amenajări interioare, design interior etc. Orice aveți nevoie legat de arhitectură, găsiți la ei.
Pe lângă asta, vă mai puteți clăti ochii cu nenumăratele exemple de proiecte completate deja. Asta numai așa, în cazul în care aveți nevoie de puțină inspirație pentru locuința pe care o plănuiți pe viitor.
În plus, pe roarhitect.ro puteți cere o ofertă, iar din sutele de arhitecți care accesează această platformă, cu siguranță veți primi oferte de la mai multe birouri de arhitectură din țară, din care cel puțin câteva se vor potrivi cu pretențiile voastre. Parol.
