Așa cum am precizat și în descrierea de pe blog, Codul lui Da Vinci este cartea care mi-a redat pofta de literatură. Sunt sigur că mulți dintre voi ați citit-o, iar dacă nu ați făcut-o încă încercați să nu mai amânați momentul, pentru că merită din plin. Dan Brown a intrat în ultima vreme în topul scriitorilor mei preferați, după ce am mai citit câteva cărți de-ale lui, despre care voi mai povesti pe-aici.
Tot ce știam despre Codul lui Da Vinci era controversa din jurul ei, dar nici nu mi-a trebuit mai mult. Chiar discutam cu Grațian zilele trecute că cea mai bună promovare de care poate avea parte o carte e controversa. Am cumpărat-o imediat ce mi-au căzut ochii pe ea și am citit-o cap-coadă în numai câteva zile.
Dan Brown e un maestru al misterului și al suspansului, iar personajele pe care le dezvoltă și întâmplările prin care trec ele sunt mai mult decât captivante. În Codul lui Da Vinci acțiunea se petrece în jurul lui Robert Langdon, un profesor care apare în mai multe opere semnate de Brown.
Alături de Sophie Neveu, Langdon petrece o noapte și o zi extrem de agitate, încercând să rezolve o ”vânătoare de comori” pusă la cale de bunicul fetei, care ulterior ar trebui să-i ducă la descoperirea misterului din jurul morții bătrânului.
Cartea dă o lovitură puternică credințelor religioase, acesta fiind și motivul pentru care a fost din greu combătută de biserică. Învățăturile biblice sunt acuzate de falsitate, iar ceea ce știați până acum despre faimoasa relicvă Sfântul Graal – dacă știați ceva – se va schimba complet.
Faptul că imediat după apariția cărții facultățile de teologie au început să bage seminarii obligatorii de combatere a acestei cărți spune multe despre punctele sensibile pe care le-a atins Codul lui Da Vinci.
Pe scurt, personajele nu sunt numeroase, acțiunea e ușor de urmărit, suspansul și misterul sunt fascinante, iar informațiile pe care le conține sunt revelatoare. Bineînțeles că o veți găsi scandalizatoare dacă sunteți foarte religioși, dar încercați să o citiți cu mintea deschisă.
Pe mine lectura asta m-a fascinant, nu doar datorită informațiilor noi pe care le-am aflat despre biserică, Iisus și religie în general, ci și pentru că Dan Brown e un mare scriitor.
Spor la citit.

This Post Has One Comment
Pingback: Conspirația - Dan Brown