Spun și pentru bărbați pentru că, după mai bine de 4 ani de relație, sunt obișnuit ca sesiunile de shopping în cuplu să fie relativ ușoare pentru mine și iad pentru ea: ”De ce nu găsesc nimic? De ce nu au ăștia fuste/rochii/tricouri/pantofi/ balerini/și alte prostii pe mărimea mea? De ce mi se întâmplă toate mie? De ce rahaturile tale sunt așa ușor de găsit și hainele mele nu?” După o perioadă în care am încercat să o consolez, de teamă ca furia aia să nu-și găsească drum spre mine cumva, am realizat că n-are rost. E ca și cum ai încerca să vorbești cu televizorul. Pur și simplu el își urmează firul discuției fără să se sinchisească de prostul care vorbește singur în fața lui. Doar că în ultima vreme, rolurile par să se fi inversat, oarecum.
De două luni, am început să ieșim mai frecvent la cumpărături, că doar e vară îndată și tre’ să ne înnoim, cică. Problema-i că ea se înnoiește și eu mă enervez. Unde e vremea când îmi găseam haine cu kilogramul, fără să le mai probez măcar? Acum, ea își aruncă sau donează din haine să facă loc celor noi, în timp ce mie îmi trece îndată-îndată vântul prin găurile din pantofi, că nu găsesc nicidecum alții noi.
Înțeleg, m-am făcut un pic mai rotofei, dar jur că doar un pic. Chiar așa, să nu găsesc un tricou și o cămașă normală care să nu stea pe mine ca pe gard? Acum, ea stă și se uită. Are inițiativa de-a mă ajuta, nu zic că nu. Exact ca mine acum 3 ani jumate. Îmi caută haine, îmi aduce la cabină, se ceartă cu vânzătoarele, face orice numai să-mi găsească dracu un tricou și să meargă acasă, să-și probeze rochiile noi și să vadă cât de bine merg cu pantofii de săptămâna trecută.
În tot timpul ăsta, mie mi se pare că producătorii de îmbrăcăminte au înnebunit, ori au rămas fără material de haine. Fac trei tricouri la cantitatea de material care acum trei ani intra în două. Și nu le mai fac așa cum trebuie nicidecum. Nu găsești decât din alea cu gâtul rotund (cum vezi la fiecare cocălar din toate mall-urile) și din alea cu gâtul în V, tăiat până aproape de buric, la care mi-ar mai lipsi crucea de aur lipită de pieptul ras cu lama.
Se duce moda pantalonilor cu curul la genunchi și intră moda tricourilor cu gâtul în V până la curea. Revine moda de acum 400-500 de ani, de pe vremea lui Da Vinci, cum e în poza de mai sus. Piei drace!, ar zice bunica dacă m-aș îmbrăca în unul din ăla. La fel ca orice alt om cu simț estetic din prezent, de altfel.
Nici măcar economie nu poți zice că fac ăștia, pentru că alea cu mai puțin material sunt mai scumpe decât alea normale. Deci care-i rațiunea din spatele acestor alegeri ale generației ce-mi suflă în ceafă?
S-au tâmpit ei sau eu? Ori poate doar îmbătrânesc.
O fi timpul să mă-nsor.
Imagine din serialul Da Vinci’s Demons. Foarte fain, apropo.
