Sunt multe plângeri legate de atitudinea superioară și ostilă afișată la job în special de funcționarii publici bugetari și în general de toți cei care lucrează direct cu publicul din spatele tejghelei. Pentru unii dintre ei, clienții sunt toți niște dobitoci, niște proști și niște încuiați care în loc să stea dracu’ acasă se trezesc cu noaptea-n cap și se adună în cirezi în fața ghișeului lor, cerând diverse chestii care mai de care mai enervante. În fiecare zi.
Motivul acestui comportament: au un job pe care îl urăsc din toți rărunchii și din toți mușchii inimii lor, o dată cu tot ceea ce ține de el, deci inclusiv clienții. Singurul avantaj este aparentul statut superior pe care li-l conferă jobul ăsta față de cei care se îngrămădesc înaintea lor. Până la urmă, ei au ceea ce clienții au nevoie, nu?
Dar pentru că sunt nevoiți să îți dea până la urmă lucrul pe care îl vrei, apelează la alte metode să te umilească, printre care se strecoară și atitudinea țâfnoasă, iritabilă și superioară peste care cu toții am dat cel puțin o dată.
Dintre toți oamenii cu joburile legate de relația directă cu publicul, cele mai puține plângeri pe care le-am auzit sunt îndreptate împotriva casierilor. De ce sunt cele mai puține? Or fi ei cei mai amabili? Poate.
Un alt motiv ar fi că cei mai mulți sunt tineri, deci încă nu sunt acriți total de job și încă mai au puterea să schițeze un zâmbet în colțul gurii. Dar chiar și cei mai tineri au nevoie să se simtă superiori față de cei care stau la coadă înaintea lor, din când în când. Altfel ar cădea în disperare și s-ar sinucide c-o bancnotă.
De aceea, probabil ați observat că, de câte ori plătim cu cardul, fie că suntem în supermarket, în benzinărie, ori într-un magazin de haine, întotdeauna casierul are grijă să te îndrume conștiincios prin anevoiosul și întortocheatul proces al plății.
– Introduceți cardul. Introduceți codul PIN. Apăsați enter. Scoateți cardul. Semnați aici.
Toate astea în timp ce pe ecran îți scrie același lucru: introduceți cardul, introduceți PIN-ul, apăsați enter, scoateți cardul.
Ei știu asta. Și mai știu că tu nu ești atât de prost încât să nu știi să citești sau să apeși pe butoane. Dar dacă nu ți-ar spune ei pas cu pas ce să faci, ca unui copil dus de mână, cu ce ar mai rămâne? Cum altfel să se simtă mai bine decât ăla care alimentează cu 400 de lei un Mercedes, în timp ce ei stau în spatele tejghelei și aranjează raftul de gumă? E singura satisfacție a jobului, așa că profită de ea.
Dacă v-ați mirat vreodată cum de știu ei să îți dicteze ”Introduceți PIN-ul” cu exact o secundă înainte să apară aceeași comandă pe ecranul POS-ului din fața ta, nu înseamnă că e magie. Nu înseamnă nici că ei își știu atât de bine meseria încât au memorat exact intervalul respectiv de timp. Nu, doar că POS-ul lor le arată comanda respectivă cu o secundă înainte de cel al clientului.
Oamenii îi urăsc mai mult pe funcționarii publici decât pe casieri pentru simplul motiv că primii atacă prea fățiș și își varsă frustrarea printr-o atitudine ostilă. În același timp însă, unii casieri te fac la psihic, făcându-te să te simți mic, prost și incapabil să citești singur niște instrucțiuni simple.
E un fel de abuz psihologic mai greu de observat.
Nu am nimic, nici cu unii, nici cu alții. Și eu am fost casier vreo 6 luni. E doar o observație care îmi dăinuie în minte de mai multă vreme, scoasă însă în evidență astăzi de tonul tăios al unei doamne care îmi scana cumpărăturile cu o răceală care mi-a trimis niște fiori pe șira spinării.
