Mare nebunie mare cu începutul anului școlar. Oriunde te uiți e plin de oferte la pixuri, carioci, caiete, ghiozdane și ascuțitori. Ba am văzut pe undeva și o ofertă la o frizerie care dădea 10% reducere pentru copiii mai mici de 15 ani. Că doar nu poți merge în prima zi de școală cu pletele fluturând în vânt ca lui Andri Popa cel voinic, nu? Trebuie să te ferchezuiești bine.
Fiind în așteptarea celui de-al doilea an de master – ultimul an de școală din viață, că doar doctoratul se pare că poate fi plagiat ușor – mă uit cu încântare la puștii care se întorc acum la școală, spășiți. Sunt exact la vârsta care trebuie momentan. Fără să-mi bat capul nici cu școala mea, nici cu a copiilor. Ăștia-s adevărații ani de liceu. Dar deviez.
Tevatura asta mi-a adus aminte de copilăria lui taică-miu, pe care mi-o reamintea de fiecare dată când eu urlam în mijlocul unui magazin că nu voia să-mi cumpere ceva plastilină ”de care voiam io!”.
Taică-miu e născut în ’62, deci a prins exact vremea aia când se făcea școală mai multă decât 4 clase, dar totodată sărăcia în România era aprigă. Locuind la sat, problemele erau și mai mari, mai ales că cea mai apropiată școală se afla la vreo 7 kilometri distanță, iar autobuze nu sunt nici acum cum trebuie, d-apoi atunci.
Fie vară, fie iarnă, el și vreo 2 copii din sat se trezeau dimineața la 5, se întâlneau pe strada principală la 6 și porneau pe jos spre școală. Împărțeau o eugenie pe drum, să aibă ce mânca la prânz. În spate cărau niște ghiozdane de lemn făcute de tați și desenate de mame, în care aruncau niște caiete mici pe care scriau mărunt, să le ajungă mai mult timp. Întotdeauna cel mai invidiat copil era cel cu ghiozdanul mai bine șlefuit. Era un fel de ghiozdan Adidas al anilor ’70.
La școală făceau câte trei generații în aceeași clasă, fiind în total vreo 8 copii. Nu știau de pixuri șmechere, gume de șters, liniare de plastic, ascuțitori și alte nebunii. Mingea lor de fotbal era un ghemotoc de cârpe care devenea greu ca cimentul când îl dădeau în vreo baltă.
Când terminau, se întreceau în fugă până acasă, să nu întârzie la treaba de pe lângă gospodărie. Iarna, mijlocul lor de transport erau bucățile de gheață de pe râul care curgea dinspre școală înspre casă. Se urcau câte doi-trei pe un ghețar din ăla și-l foloseau pe post de plută.
Era un motiv pentru care îmi spunea chestiile astea. Știa că mă crescuse cu bun simț și că mi se făcea rușine când ceream lucruri peste puterile sale financiare, doar de moft, știind cât de greu i-a fost lui în copilărie. Dar e un motiv și pentru faptul că trebuia să mi le repete: memoria mea scurtă le uita rapid când voiam neapărat un caiet din ”ăla cum are Ionuț!”.
Lucrurile s-au schimbat azi, dar trebuie să conștientizăm faptul că noi, generațiile Y și Z, suntem mai fericite decât au fost părinții noștri.
Iar pentru că suntem mai fericiți avem puterea să ne facem copiii și mai fericiți. Așa că dacă aveți vreun puști sau o puștoaică care începe școala în curând, puteți da o raită virtuală pe papetarie.ro, unde veți găsi o sumedenie de rechizite școlare pe care cei mici nu le vor refuza.
Produsele sunt ordonate și în funcție de anul școlar, să găsiți exact ceea ce căutați.
Sunt multe lucruri pe care noi și părinții noștri nu le-am avut, dar asta nu înseamnă că țâncii noștri trebuie să ducă lipsă de ele. Spor la cumpărături.
