Una dintre cele mai răspândite tradiții pascale la români e ciocnitul ouălor, recunoașteți? Mă refer la ouăle de găină, nu la alea de bărbat, da? Să nu creem confuzie. Numai că nu mai e demult o simplă tradiție. E o competiție acerbă, o întrecere între zei, e un joc al minții. Șahul nu e așa de popular printre români cum e ciocnitul ouălor. Dacă nu știți cât de serioasă e treaba, ia mai documentați-vă. Ori mai bine, citiți acilea, că vă spun eu.
Acum, depinzând de colțișorul României din care vă trageți voi, ciocnitul ouălor este clar reglementat de anumite reguli și dispoziții. Ce, credeați că vă duceți așa oricum, ca românu-n păpușoi, și vă apucați să trântiți ouă unul de altul? Nu dom’le. Sunt legi.
Să vă spun despre ale mele, că nu știu din alte părți. Da’ tare m-aș bucura să împărtășiți cu mine din regulile voastre, poate-l facem sport național și uniformizăm regulamentul, ca oamenii. Așa, deci la mine în Bucovina, în primul rând, Paștele are trei zile, da? Nu de lene, ci din respect pentru ălea sfinte, normal.
Noi în prima zi ne hodinim, că așa se cuvine după ospăț, iar la sport trecem a doua zi, respectiv luni. Luni se ciocnește, da’ nu oricum. Știți partea aia a oului mai ascuțită? Ei, cu aia se ciocnește luni. Partea cealaltă, respectiv curul oului, se sparge marți. De ce? Pentru că.
Iară după astea două zile se decide ăl mai tare dintre ăi mai tari, crema ouălor, ăla de le sparge pe restul, și prin față și prin spate. Poate vă întrebați ce câștigă câștigătorul? Păi ce credeți? O bucată de pască și priviri admirative. E considerat campionul en titre al anului curent. Are oul cel mai tare. Sau ouăle cele mai tari. Ori poate cea mai tare găină. Sau cea mai tare femeie, care i-a fiert aprig ouăle, la propriu și la figurat.
Da’ de ce cele mai multe ori, știți ce se dovedește că are? Ou din lemn.
