29
Mar

Cum m-am distrat murind


Am făcut-o și p-asta! Am fost la The Dungeon, am cunoscut-o pe Ancuța (nu Ancuța mea, altă Ancuță), și a fost tare fain. Am jucat jocul și mi-a plăcut. Da’ vă spun din start că am murit. Nu mi-e rușine să recunosc. Asta e, se întâmplă și celor mai buni. Dar măcar, m-am distrat murind. Hai să vă povestesc și eu despre una dintre cele mai tari chestii pe care le puteți face în Cluj, acum că am încercat-o pe propria piele.

Am intrat în The Dungeon patru oameni neînfricați, puși pe fapte mari. Din fericire, am ieșit tot patru, deși am avut unele îndoieli la un moment dat.

Pentru cei care nu cunosc conceptul, e vorba despre un joc de evadare dintr-o cameră. Poate că ați mai jucat pe net asemenea joculețe, da’ vă zic eu, până nu intri acolo și se închide ușa-n curu’ tău, nu știi ce înseamnă cu adevărat emoția jocului.

După ce ne-a explicat regulile, Ancuța ne-a dat un walkie talkie și ne-a împins pe scări în jos. Glumesc, ne-a invitat frumos să purcedem în întunecata încăpere.

Am intrat într-un hol cam ponosit, în care se odihnea un radio din ăla de pe vremea bunicii lu’ bunica, niște sticluțe ciudate și o ușă încuiată cu lacătul în fața noastră. Curând, Reka – singura fată din grupul aventurier – a găsit combinația de lacăt și am deschis ușa.

Am intrat într-un laborator vechi, luminat de niște lumânări, care găzduia tot felul de borcane umplute cu chestii pe care nu vrei să le guști, dulapuri încuiate cu lacăte în care nu îți vine să bagi mâna, un scaun de tortură cu țepi nu prea îmbietor pentru posterioare mai sensibile, și o masă în mijloc acoperită cu un cearceaf înroșit de sânge. Sau ceva vopsea roșie. Da’ sigur era sânge!

Inutil să mai spun că nici unul dintre noi nu s-a grăbit să se uite ce era umflătura de sub cearceaf decât după ce am rămas fără locuri de răscolit în toată camera.

Ca să evadezi de acolo, tre’ să găsești indicii și să îți construiești cheia de la ușa pe care Ancuța a zăvorât-o strașnic în spatele nostru. Nu vă dau indicații însă, că doar nu vreau să fiu singurul care nu a reușit să iasă de acolo!

Am încercat de toate, dar istețimea cu care Ancuța a tăinuit indiciile ne-a învins capacitatea noastră de vineri după-amiază de a le găsi. Unde mai pui că timp de 20 de minute am bâjbâit cu lumânările în mână prin toată încăperea, în loc să aprindem lumina. Da, sunt și ceva becuri. Acum știm. Să căutați întrerupătorul.

Nici măcar stăruința cu care Răzvan a încercat să deschidă lacătele cu stetoscopul savantului nebun, și nici atenția cu care Cosmin răsfoia paginile unor cărți de medicină antică nu ne-a ajutat prea mult, așa că ora s-a scurs rapid și s-a terminat timpul înainte ca noi să reușim să descifrăm și ultimele indicii.

Deci, ca să știți și voi, mergeți că e fain. E tare fain! Și mergeți rapid, până când Ancuța nu schimbă jocul. Că o va face curând, și veți dori să fi jucat și varianta asta. Poze dinăuntru nu am, da’ găsiți destule pe pagina ei de facebook, iar pentru informații vizitați site-ul.

Vreau să mai știți că articolul acesta nu este un advertorial. Nu fac reclamă decât pentru că mi-a plăcut și pentru că vreau să mai merg o dată, iar în același timp, aș vrea să îi încurajez și pe alții, pentru că, sincer vorbind, chiar e una dintre cele mai mișto chestii pe care le puteți face momentan în Cluj.

Felicitări Ancuței și mult succes în viitor. Ne vedem cu siguranță la următorul joc.

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.