11
Dec

Poptămaș? Da! Moaște? Sigur! Omenirea aterizează pe-o cometă? Așa, și?


Cu ce ne mândrim noi, oamenii, în termeni de interese, pasiuni, realizări? Știți? Să v-aud. Curul lui Kim Kardashian? Tehnicile de tortură aplicate de CIA teroriștilor? Înfrângerea lui Ponta? iPhone 6 Plus? Poze cu tipa din Hunger Games dezbrăcată pe Twitter? Reducerile de Black Friday? Multitudinea de moaște sfinte care așteaptă pupate pentru a ne mântui sufletele? Toate foarte interesante.

Dar știți, sper, că omenirea a aterizat pe o cometă aflată la 600 de milioane de kilometri de Pământ, care se mișcă cu 135.000 km/h. Știți, sau ar trebui să știți, și despre misiunea capsulei Orion, care a efectuat deja teste cu succes și care va pune în circa 20 de ani oameni pe Marte. Repetați, răspicat, cuvintele astea: OAMENI PE MARTE. Repetați-le și înțelegeți-le importanța și implicațiile.

Noi, care acum 200 de ani trăgeam cu arcul făcut din nuiele de alun, care în 2014 ne târâm în genunchi pupând moaște peste moaște, care omorâm oameni și violăm femei în numele religiei, noi am aterizat pe-o cometă și-am plecat spre Marte. Aproape că nu merităm asta, iar lucrul mai grav e că habar n-avem să apreciem performanța.

Adevărat, chestia asta cu spațiul nu e aici, printre noi. Nu ne afectează direct. Nu stă la pupat. Nu ne aduce like-uri pe Facebook. Nu ne mântuiește sufletele. Nu vorbește Gâdea despre ea. Nici Măruță. Nu se aseamănă nici cu vizionarea, pentru a 15-a oară, a ”Singur acasă” pe ProTV.

Dar băi, suntem nebuni? Chiar atât de puțin interes există pentru niște evenimente care au implicații mondiale? Chiar atât de cretini și de limitați să fim, încât să-l preferăm pe Poptămaș noutăților spațiale?

Am rămas dezamăgit de atitudinea (mult prea) multora dintre cei din jur cu privire la aceste două mari realizări ale omenirii din 2014. Dacă mă raportez la mediul offline, îi pot număra pe degete pe ăia care și-au arătat interesul față de cometă și de capsula Orion. Și tot îmi mai rămâne un deget în plus, pe care li-l dedic cu drag tuturor fanilor Radio Crazy.

Pe Facebook mă mândresc cu un profil pe care fac curățenie zilnic. Adică încerc să urmăresc oameni care merită, să citesc site-uri bune spre foarte bune, dau unfollow celor care dau share lui Poptămaș și alți cretini ca el. Chiar și așa însă, puțini au fost cei care au reacționat la știrile despre cele două evenimente. Ceva mai mulți decât cei din offline, adevărat, dar puțini, prea puțini. Asta dacă vorbim despre români. În UK și America lumea a arătat un pic mai mult interes, în ciuda curului kardashian care ”a rupt internetul”.

Și mă întreb de ce. De ce ne place să dăm share videoclipurilor și imaginilor furate de Poptămaș? De ce-i urmărim pe Teo Trandafir, Mihai Trăistariu, Gâdea sau Badea, oameni care pur și simplu n-au nimic util de spus românilor? De ce dăm like la știrile care ne anunță că soarele va dispărea pentru 6 zile? De ce îi mai credem pe popi (care se contrazic între ei) și discriminăm femeia în secolul al XXI-lea? De ce pupăm moaște și construim biserici peste biserici, dar nu știm să apreciem cum se cuvine realizările unor oameni de știință care au pus un afurisit de robot pe o cometă și au trimis oameni pe Marte?

Din 7 miliarde de oameni, doar 545 au ajuns în spațiu, și numai 24 au călătorit dincolo de orbita Pământului, iar acum vom merge și mai departe. Noi suntem generația care va vedea, sper, cum primii oameni vor păși pe o altă planetă și, poate, cum vor pune bazele unei alte lumi pentru omenire.

Dar mai important decât atât, copiii, nepoții și strănepoții noștri sunt cei care vor asista la momentul în care omenirea va locui, practic, altundeva.

Iar când ne vor întreba, la bătrânețe, ce făceam când primii oameni plecau spre Marte, ce vom spune?

Aaa…păi…io citeam asta:

poptamasfeatured foto

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.