04
Dec

Se întâmplă și la case mari de tot


Uneori mai uităm. Eu mai mult decât oricine. Acum ceva ani am uitat că sor’mea îmi zisese să nu mănânc sarmalele din bucătărie că nu-s fierte, așa că de îndată ce am ajuns acasă am mâncat sarmale. Așa am descoperit nu numai că mă paște în viitor un Alzheimer de nota 10, ci și că papilele mele gustative nu-s deloc mai evoluate, devreme ce nu mi-am dat seama că mănânc sarmale nefierte.

Chestia asta cu uitatul e un lucru bine reflectat de agenda în care-mi țin absolut toate notițele și lângă care dorm noaptea. Dacă o pierd – sau o uit pe undeva – 90% din ceea ce conține e istorie. Iar de acolo se vor naște multe complicații pe care nu vreau să mi le imaginez.

Dar se întâmplă și la case mai mari. Mari de tot. Cum ar fi, de pildă, la Arby’s. Restaurantul are un contract cu Pepsi în care, printre altele, se specifică că în două reclame pe an Arby’s trebuie să includă și băutura Pepsi în produsul vizual. Ei bine, anul ăsta nici un marketer din echipa de comunicare de la Arby’s nu și-a mai amintit de a doua reclamă.

Cu bugetele făcute, cu videoclipurile lansate și toată treaba terminată, băieții din departamentul de marketing Arby’s tocmai își întinseseră picioarele pe birou, lăsaseră scaunul pe spate și se pregăteau să înfulece un sendviș delicios în așteptarea vacanței de Crăciun, când sună notificarea de la mail. Era Pepsi: ”Alo, bă băieți! Ați uitat să ne puneți în două reclame anul ăsta! Ce-aveți, Alzheimer?”

Or sărit ăștia de fund în sus, și-or aruncat sendvișurile, s-or mobilizat, și-or cerut scuze pe Facebook, Twitter și pe unde mai erau ei logați și au încropit rapid o idee, ca să-și ia revanșa. Pentru că bugetele erau deja consumate pe gagici și bere campaniile deja făcute, au găsit o soluție mai ieftină, dar destul de simpatică. Iat-o:

Mă întreb cum ar fi reacționat la noi brandurile dacă ar fi fost în papucii celor de la Pepsi.

Arată și altora.


Ads
Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.