02
Sep

Seatbeltb00bing – o campanie puțin diferită


Știu, cârcotașilor, ideea e mai veche. Știu și că au trecut câteva luni de când au apărut pe Instagram primele imagini cu acest concept. Dar important e că acum ideea de campanie s-a materializat într-una dintre cele mai mișto campanii online pe care le avem la momentul actual în România. Una dintre puținele. O să vorbim și de altele. Deci, voi ați auzit de Seatbeltb00bing (cu doi de zero)? Ar fi trebuit.

Campania este derulată de ACR – Automobil Clubul Român, o instituție de care eu n-am auzit până azi.

Dar asta prea puțin contează. Ce contează e videoclipul de mai jos și ceea ce ne arată el. Mai ales ce ne arată el. Haideți să vedeți ce ne arată el.

De obicei pun videoclipurile la sfârșitul textului, dar ăsta era prea important ca să aștepte.

Acum, domnilor, dacă aveți amabilitatea să nu mai dați replay a treia oară, citiți și mai jos, că mai e numai un pic.

Chestia asta cu centura de siguranță e treabă serioasă. Fără nicio urmă de modestie vă spun că sunt unul dintre cei care-și pun centura și dacă merg la baie. Mi-am căpătat obiceiul după ce l-am pupat pe unul în portbagaj acum vreo doi ani și aproape că am mușcat din volan. Și aveam vreo 30 la oră.

Cunosc o tipă de la Vatra-Dornei care nu-și punea niciodată centura de siguranță când conducea pe lângă oraș, obicei pe care-l au o mulțime de oameni din orașele mici sau zonele rurale. Ei bine, într-o zi s-a băgat cu mașina într-un copac și s-a ales cu destule probleme din cauză că nu avea centura.

Karma are tendința de a răspunde destul de nasol la întrebările gen ”ce-mi trebuie centura dacă nu-i poliția?”, așa că băgați de seamă.

Revenind la campanie, invit doamnele și domnișoarele să se apuce de trimis poze cu sânii centura lor, pe pagina lor de Facebook, ca să avem noi bărbații de unde învăța.

Numai să nu uitați de hashtagul #seatbeltb00bing (cu doi de zero).

Noi pe ăla dăm click..dăm click..dăm click..


 

Arată și altora.


Damian Owner

Scriu din zori și până-n seară pentru blog, clienți și alte proiecte. Nu scriu grozav încă, dar promit s-o fac din ce în ce mai bine. În orice caz, scriu des.