După cum bine am văzut că știți, azi a fost ziua mea. Mulțumesc pentru urări, apropo. Mi-ar fi trebuit și niște cadouri, bani și altele asemenea, dar ce să zic, sunt bune și urările. În plus, o să consider că îmi dați un cadou dacă citiți rândurile astea până la capăt, nu ca de obicei, bine? Buun! Deci, de ziua mea s-a întâmplat să fiu programat nuntaș la o nuntă din familia viitoarei soțioare, că mergem la nunți acum. Nu de alta, dar avem și noi nevoie îndată. Și cum nu puteam să mă înfățișez în fața viitoarelor neamuri ca un neîngrijit, m-am dus la coafor.
Pardon, la frizerie. Mi s-a atras atenția că doar femeile merg la coafor. Deci frizerie. Eu și cu frizerii avem o istorie lungă și dureroasă. La fel și cu mecanicii. V-am povestit acum ceva vreme că dentistă pe placul meu mi-am găsit. Acum îmi caut și frizeriță, că astea peste care tot dau sunt incompatibile cu cerințele mele.
Nu că aș avea eu cine știe ce frizură. Nicidecum. Pe mine mă tunde oricine posedă o mașină de tuns, fără nicio problemă. Nu-s pretențios și nu car după mine borcanul cu gel, penseta, fixativul și uscătorul de păr. Sunt mai sălbatic așa de felul meu.
Cu toate astea, nu am găsit până acum pe nimeni care să se priceapă la frizereală dar să-i și tacă gura cât timp se îngrijește de bostanul de pe umerii mei. Discuțiile cu frizerițele decurg în general cam așa:
– Poftiți, poftiți! Cum vreți?
– Săru’ mâna! Apoi vreau așa: cu 4 sus și cu 3 pe părți, pierdut, să nu se cunoască diferență între ele (că nu-mi trebe’ niciun fel de creastă de cocoș gelat). Să-mi luați bretonul de tot (că mi se vede pe sub căciulă) și să-mi faceți perciunii ascuțiți.
Atât! Astea-s toate cerințele mele, cuvânt cu cuvânt. Mai puțin cele din paranteze. În 99% din cazuri, tanti are întotdeauna o continuare. Pesemne c-oi fi cam plictisitor cu freza mea de moșneag obosit.
– Da’ ce ziceți dacă vă iau cu 2 pe părți? E mai tineresc, așa…
– Nu nu, mulțumesc. Cu 3 e perfect. Mulțumesc frumos.
– Da’ ce ziceți de un 3 sus și 2 pe părți? Că e cam cald afară..
– Nu! Cu 4 sus și 3 pe părți, că așa mă fac de când îs mic.
– Bine, cum doriți dvs. Da’ eu cred că v-ar sta bine și cu un pic de breton, așa…ce ziceți? Măcar puțin, să-l ridicați în sus, cu gel ori fixativ…
– NU! Fără breton!
Dar propunerile continuă.
De fiecare dată sunt altele. Ba că să îmi las codiță (ca la cal), ba că mă tund prea scurt, ba că mă tund prea lung, ba că perciunii tre’ să fie drepți, nu ascuțiți, ba că nu știu ce!
La câte propuneri de schimbare la față am primit, cred că dacă m-aș lăsa în mâinile lor m-aș ridica de acolo și nu m-aș mai recunoaște nici după haine.
