America nu e chiar tărâmul făgăduinței, deși e un loc unde poți să duci o viață mai bună decât în România, atât timp cât te poți adapta la mâncarea lor proastă. Deși am fost de două ori în ultimii 4 ani, nu mă trage inima să mai merg. Nu că aș fi muncit prea mult sau nu mi-ar fi plăcut, dar tot acasă simt că mi-e mai bine. În plus, cine mai are chef de zburat în perioada asta? În fine. Pentru americani am sentimente contradictorii. Am întâlnit oameni speciali și de care mi-e foarte dor acum, dar am cunoscut și jeguri cum n-am văzut nici în România. Însă am observat că ce au în comun oamenii care mi-au plăcut a fost vârsta. 

Cu alte cuvinte, americanii trecuți de 30 de ani, și în special cei peste 50, au o altă putere de înțelegere a lumii. Cunosc mai multe și știu cum să se comporte. Poate că au trăit și în alte vremuri decât adolescenții lor de azi, care par că se tâmpesc tot mai mult pe zi ce trece.

Marea majoritate a adolescenților americani se droghează, înjură, se bat pe stradă, fac copii la 20 de ani și au în general o alură de ”șmecheraș” care pe mine mă scoate din sărite. Nu m-am împrietenit cu niciun american adolescent, niciodată. În schimb, cu cei mai în vârstă încă păstrez legătura. Sigur, nu vreau să generalizez. Au și copii excepționali, dar pe ăia nu-i vezi pe stradă, făcându-se de tot rahatul.

Să luăm ca exemplu clipul de mai jos. E unul cu farse. Știți prea bine cât le place ăstora să se ”prank-uiască” și să se admire pe YouTube. Unele clipuri sunt bune și am râs la ele. La altele însă îți pui mâinile-n cap și-ți vine să te duci la părinți să le mulțumești că nu te-au născut în America.

Avem ”Pranks Gone Wrong”. Principalul motiv pentru care farsele astea au luat o turnură tâmpită e pentru că ei sunt tâmpiți și pentru că au niște idei care nu i-ar veni niciodată unui om normal și cu instinct de autoconservare bine dezvoltat.

Cum să te duci la oameni pe stradă să-i întrebi dacă vrei să le vinzi o armă într-o țară unde toți au pistolul la ei? Nu te aștepți că unul o să ți-l bage pe gât?

Cum să te duci la oameni să le smulgi telefonul din mână? Oare nu-ți trece prin tărtăcuță ideea că ăia se gândesc că vrei să-l furi și în consecință or să te zăpăcească cu pumnii și picioarele?

Și cum să fii atât de prost să te duci numai la ăia mai mari decât tine, ”băieți de cartier” care cu un singur scuipat ar putea să te bage în pământ, băi farsorule?

E prea greu de explicat prostia ăstora, așa că mai bine uitați-vă singuri.

Imagine


 

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns

Damian Gicoveanu

Social Media

Angajează-mă

Close Menu