Am auzit deseori fraza conform căreia nicio publicitate nu poate fi un lucru rău, chiar dacă e publicitate negativă. Cu alte cuvinte, mai există încă branduri care cred că ”Bă, ce contează că ne înjură? Important e că știu ei cine suntem. Înjurăturile trec, dar acum suntem cunoscuți!”. Din păcate pentru ei, lucrurile nu stau chiar așa. Studiu de caz: Veneris.
Este posibil să fi văzut campania pe care Veneris a lansat-o de curând pe Facebook. E o campanie de conștientizare a bolilor cu transmitere sexuală prin care ei oferă produse ce te ajută pe tine să le depistezi ușor, acasă, fără prea mult efort. Nimic rău până acum.
Inspirația lor în promovarea produsului n-a fost totuși cea mai tare din lume, pentru că pe ditamai poza lui Eminescu – despre care se spune că a murit din cauza unor astfel de boli – și-au trântit textul de promovare al propriului produs.
Acum, nu sunt eu cel mai poetic băiat, dar totuși Eminescu este un simbol național al cărui imagine Veneris a cam terfelit-o. Ce, credeați că toată lumea știe că Eminescu se pare că a murit de BTS? Nu. El e perceput de mulți drept un simbol și ținut sus pe piedestalul minții drept un geniu și un punct de reper pentru cultura noastră. Ei bine, Veneris, cu poza asta, fac pariu că a dărâmat multe piedestaluri din astea. ”Ce, Eminescu a murit de BTS? Înseamnă că poate nu era chiar geniul pe care îl credeam!”.
Știu, exagerez. Dar cu siguranță asta s-a întâmplat în mintea unora.
Veneris a avut măcar bunul simț să răspundă în comentarii și să încerce să ofere explicații, dar nu a reușit să îmblânzească lumea pornită pe linșaj virtual.
Au mai pus o imagine, parte a aceeași campanii. Din nou, lumea s-a luat la trântă cu ei.
Într-o demonstrație de ”Photoshop skills”, au mai livrat una ieri în care i-au scos fața lui Eminescu și au lăsat doar conturul. La finalul unei descrieri romanciere, au trântit și propoziția: ”Mai bine scandalizați dar sănătoși”.
Întreb și eu, Veneris, oare chiar nu se putea să fim sănătoși și fără scandal? Nu puteați găsi altă metodă de promovare?
Pentru fiecare om care a înjurat în comentarii mai sunt 10 care îl aprobă tacit. Iar mulți dintre ei au luat-o de-a dreptul personal și vor face un scop din desființarea brandului în mediul online.
Am mai observat că prima postare a ajuns la 86 de like-uri în momentul ăsta, dar numărul de fani al paginii nu a crescut decât cu maxim 5-6 oameni de la începerea campaniei. Și nici nu va crește prea mult, o să vedeți. Nu că like-urile ar însemna neapărat clientelă sau ceva, dar sunt totuși un punct de reper.
Aș fi curios să știu dacă a fost doar o tâmpenie de la bun început, adică dacă ei chiar au crezut că vor avea succes dacă defilează cu bolile lui Eminescu, sau dacă a fost o strategie care și-a dorit să stârnească doar reacții în Social Media, caz în care ideea a fost mai proastă și mult mai condamnabilă.
Mai găsiți opinii referitoare la campanie și la Cabral, Doru Panaitescu sau Tvdece.



