Intru azi în frizerie, dau binețe, număr oamenii din jur, calculez în minte cam cât mai am de stat și dacă se merită așteptarea, apoi mă tolănesc pe-un scaun și deschid, în mod natural, facebook-ul. Dau de două ori în jos, mă mai hlizesc la o postare cu tâmpenia spusă de ministrul educației (tipul care a confundat nefericit lupoaica lui Romulus și Remus cu o vulpe), după care bateria zdravănă a Samsung-ului îmi face cu mâna și se pune la somn.
Lipsit de tehnologie, am devenit atent la ce se întâmpla în jur.
Două frizerițe tundeau doi clienți și sporovăiau între ele. La un moment dat una termină, tipul se ridică, plătește, salută și pleacă.
Tanti care l-a tuns începe o nouă discuție cu cealaltă, după ce-l invită pe următorul să se așeze:
– Tu, câți ani îi dai lu’ domnu?
– Care? Ăla care-a ieșit? Nușșș, vreo 35-40. De ce?
– Dacă-ți spun că are 25 mă crezi?
– Hai mă, cum să aibă 25, ce naiba? Părea mult mai în vârstă.
Am aruncat o privire discretă în jur, să văd dacă ceilalți trei clienți care așteptau reacționau la conversație. Un tip se uita captivat într-o revistă auto la o mașină pe care mai mult ca sigur că nu și-o permitea, dar ceilalți doi se uitau pe furiș la femei, ascultând.
– Îți spun eu că are 25. O știu pe mătușă-sa, că bărbatu-miu îi prieten cu bărbatu-su.
– O fi, na. Da’ de ce arată așa bătrân atunci? Nu se îngrijește?
– Eu cred că-i plac cam prea mult băutura și țigările. Ai văzut ce riduri are pe față și ce pufăit îi? Sigur o cam trage la măsea prea des. Și cu dinții ăia galbeni…
– Ce să-i faci, asta e cu tinerii ăștia! Numa’ de prostii se țin toți.
Împreună cu ceilalți tineri care așteptau am aruncat ochii pe pereți, ca la comandă.
Acum ziceți, cam cât de mișto e să-ți bârfești și să-ți analizezi clienții de față cu ceilalți oameni nevoiți să asculte aiurelile tale plictisite, care tot clienți se numesc?
Adică, înțeleg că se plictisesc de moarte la jobul ăla, dar au atâtea tâmpenii despre care pot să vorbească. Un singur lucru e interzis, însă: clienții. M-au făcut să mă gândesc la ce-or fi spus despre mine. De aia am nevoie eu de niște chestii de spionat.
Mărul interzis ia uneori forma bârfei, fiind atât de ispititor încât nu te poți abține. Întrebați-o pe Eva. Ea dacă ar fi avut cu cine bârfi despre măr, nu l-ar fi mâncat în veci.
