Am avut multe fantezii în copilărie, crescând la sat și având parte de toată libertatea din lume. Pe vremea aia, adică acum vreo 15 ani, tehnologia de la sat se reducea la un televizor care mergea bine numai pe TVR 1 și TVR 2 și la radio-ul bunică-mii care cânta mereu muzică populară și recita știri cu un glas metalic de ți se cariau dinții dacă-l ascultai prea mult.
Așa că, în lipsa smartfonurilor, îmi găseam alte prostii de făcut. Una dintre ele era cititul. Citind, am învățat o grămadă de chestii despre spionaj, atât de la indienii lui Karl May, cât și de la submarinele și ofițerii lui Jules Verne. Iar una dintre ocupațiile mele preferate era să pun în practică ceea ce citeam. Așa că spionam. Spionam pe toată lumea.
Babele vecine dădeau peste mine prin curte, ghemuit printre ceva lemne și prin magazii, spionând de zor. Asta când tehnicile mele nu dădeau roade, pentru că cel mai des habar n-aveau că-s acolo. Îmi spionam verișoarele, sora, mama, tata, bunica și prietenii. Eram cel mai informat copil din sat.
Mă târâiam prin iarbă, mă urcam pe casă și pe magazii, mă lipeam de garduri și mă cățăram în pomi. Știam atât de bine locurile de ascuns de pe lângă casă și din vecini, încât atunci când jucam ”de-a v-ați ascunselea” cu ceilalți copii nu mă găsea nici naiba. Se lăsau toți păgubași și plecau acasă, nervoși.
Mă ascundeam prin casă atunci când sor’mea avea câte o prietenă în vizită. Fiind cu 6 ani mai mari decât mine, poveștile lor mi se păreau extrem de interesante. Vorbeau despre băieți, despre discotecă și alte câte prostii cu care eu le șantajam ulterior, determinându-le să-mi cumpere tăcerea cu dulciuri. Ajunseseră într-atât de terorizate încât înainte să se încuie în cameră petreceau 10 minute răscolind dulapurile și paturile după mine.
Pentru ca activitatea mea de spion să fie completă însă, îmi lipsea ceva vital: tehnologia. Am citit de tot felul de chestii cu care spionii ascultau conversațiile, filmau și înregistrau, iar eu nu dispuneam decât de urechi și ingeniozitatea copilăriei. Și un fizic de pitic de grădină care-mi permitea să mă înghesui lejer într-un sertar mai mare.
Cred cu toată inima că tehnologia de spionaj este obligatorie în copilărie, iar pentru plozii mei voi face tot posibilul să furnizez asemenea drăcovenii. Asta în ciuda faptului că dacă eu le-aș fi avut nu știu zău dacă mă maturizam vreodată. Unii ar spune că nici așa n-am făcut-o, dar nu te poți uita în gura lumii.
Adică, să fim serioși, cui nu i-ar folosi niște camere video spion încorporate în ceasuri de mână, pixuri, chei de la mașină, MP3-playere, întrerupătoare, brelocuri, ceasuri de birou, nasturi, termometre, bichete și alte asemenea năzdrăvănii?
Acum vă rog să mă scuzați, tre’ să fac niște cumpărături împotriva cărora viitoarea soțioară protestează indignată. Cam prea indignată, aș zice.
This Post Has One Comment
Pingback: Frizerițe