Hai să nu mai fim mojici

Citeam zilele trecute o postare pe facebook în care Oltea muștruluia un pic, la nivel virtual, mojicii care tot comentează aiurea despre lucrările de pe străzile Timișoarei. Bine, în treacăt fie spus, timișorenilor nemulțumiți de orașul în care trăiesc le transmit un singur gând: mai tăceți din gură! Voi ați fost vreodată în Vatra-Dornei? Ia mergeți acolo să vedeți cum caută ăștia, cu zel și determinare, dinozauri pe sub fiecare stradă din oraș. Acolo veți înțelege adevărata semnificație a șantierelor și gropilor din asfalt. Ca să nu mai spun că veți deprinde și niște înjurături noi, bucovinene. Dar deviez.

Așa mi-am amintit de molcomii ardeleni care, apăsat și constant, au grijă ca din frigiderul lui Boc să nu lipsească niciodată carnea din cauza multiplelor lucrări de construcții răspândite strategic în tot orașul. De parcă Boc ar fi acolo, în praf, dând la lopată prea încet pentru temperamentul și răbdarea clujenilor.

Șantierele sunt enervante, de acord. Facem dublul timpului necesar până la servici și înapoi. E plin de praf, de oameni nervoși, de stres, de claxoane, de proști. Dar există soluții. Plecăm mai devreme de acasă – și de la job, dacă suntem bo$$i – ridicăm geamurile la mașină, ascultăm muzica preferată, vorbim la telefon (cu handsfree!), facem lista de cumpărături în minte, ocolim zonele afectate pe cât posibil, ne calmăm, avem răbdare, suntem zen.

Dacă toate astea nu funcționează pentru tine, ești ghinionist și sortit unei existențe mizerabile.

Eu am de ales dintre două trasee pentru drumul dus-întors de la job. Unul include șantiere și aglomerație, celălalt aglomerație și drumuri sparte. Deci viitoare șantiere, sau cel puțin așa sper. De cele mai multe ori aleg prima variantă, și am un motiv bun pentru asta, unul personal: nu vreau să-mi rămână roțile de la Ka în gropi. Așa că stau în cozi. Și m-am învățat cu ele. Nu înjur, nu mă plâng, nu comentez, nu-l fac pe Boc cu ou și cu oțet. Pentru că știu că trebuie să răbdăm ca să ne bucurăm. Nu zic că mă comport civilizat. Dar așa fac. Și ca mine sunt mulți alții. Ca noi ar trebui să fie toți. Să nu mai comentăm atât, că doar tot noi o să mergem pe străzile alea când vor fi gata. A, că ”și ce dacă le fac, că oricum le sparg iar!?!”. Păi de ce mai faci curățenie, că oricum se murdărește iar? De ce mai mănânci. că oricum ți se face foame?

În plus, străzile în lucru oferă un beneficiu: oportunitatea de a întârzia ca nesimțitul la birou și în loc de reproșuri să primești zâmbete blajine și încurajări pline de optimism: ”lasă, că termină în August!”.

Iată ce peisaje minunate îmi trec prin fața ochilor în fiecare zi de la 5 la 5:30, pe o distanță de 3 km, din fața biroului până-n primul sens giratoriu.

Aici e harta, unde Google ne arată fain frumos zonele afectate. Apropo, folosiți opțiunea de ”Informații din trafic” din Maps. Cel puțin în Cluj funcționează destul de precis.

Și, ca bonus că ați citit până aici, iată și două mascote/sperietori despre care cineva a avut ideea că ar arăta bine cocoțate acolo sus. Lipsă de inspirație, nene, nu glumă!