Fiecare dintre noi are câte o obsesie. Dacă nu mă credeți pe mine, întrebați-vă iubita, iubitul, soțul sau soția despre lucrurile care îi enervează cel mai mult la voi. Dar asigurați-vă că a trecut deja suficient timp de relație cât să nu deschideți o cutie a Pandorei pe care nu o mai puteți închide. Pentru că atunci când vine vorba de critici, puțini sunt ăia care le primesc bine. Subsemnatul inclusiv. Excepție nu face nici viitoarea soțioară a subsemnatului.
Noi avem sute de obsesii și probleme. Nu împreună, ci separat. Era imposibil ca măcar câteva dintre ele să nu se bată cap în cap și să nu scoată scântei. Dar pentru că nu sunt atât de prost încât să mă apuc să-mi critic propria persoană, să vă spun ce mă enervează la ea. De ce? Pentru că vara dormitul în balcon e mai confortabil un pic.
Eu am o obsesie care derivă din punctualitate. Care la rândul ei e o obsesie. Din fericire, și ea e punctuală. Pe cât se poate. Să zicem acceptabil de punctuală. Dar punctualitatea mea merge până într-acolo încât eu prefer să ajung la o întâlnire cu o oră înainte, decât să întârzii 10 minute. Mi se mai întâmplă și mie să întârzii, dar niciodată pentru că m-am îmbrăcat prea greu sau nu m-am putut hotărî asupra modului în care-mi fac părul. Dar divaghez.
Din punctualitate, mi s-a dezvoltat o altă trăsătură de caracter. Fac planuri pentru lucrurile care urmează să se întâmple și mă aștept să iasă exact așa. Dacă nu, mă ia cu spume. Pe când ei nu-i pasă de așa ceva. Absolut deloc. Să vă desenez un mic tablou, să vă prindeți mai ușor.
Seara, ne uităm la un episod, pentru că de ce să nu pierdem timpul complet inutil? Eu îmi pun câteva felii de ceva, pentru că de ce să nu mâncăm în pat? O întreb:
– Vrei?
– Nu, că am mâncat.
– Bine!
Eu simt că vreau să mănânc 5 felii. Nici mai mult, nici mai puțin, răspunzând astfel la întrebarea: ”De ce oare s-a îngrășat Damian în ultimul timp?”
Așa că îmi pun 5 felii. Mă așez confortabil, dăm drumul la film și ea se întinde imediat spre mine:
– Par așa de bune! Dă-mi și mie una! O străpung cu privirea, dar din nou, ei nu-i pasă.
Dacă asta ar fi singura problemă, aș rezolva-o eu cumva. Aș pune cu două felii în plus, deși nu întotdeauna se întinde să-mi ia din farfurie. Dar nu-i așa de simplu.
Mergem la cumpărături. O întreb ”Până la cât stăm?”. ”Maxim 19:00!” În 9 cazuri din 10 ajungem acasă după 20:00, la timp pentru repriza a doua a meciului care a început la 19:00.
Eram în State și lucram în hotel seara, împreună. ”Până la cât stăm azi?”. ”Până la 23:00, maxim.” Se făcea miezul nopții și noi tot acolo eram, cu mine nervos și cu ea total nepăsătoare la piticii mei de pe creier.
Data viitoare când mergem la cumpărături pentru fustițe și alte nebunii, o să-i spun că avem buget de 400 de lei pentru hainele ei, iar la casă:
”Aa, am zis 400? Am vrut să spun 40. Scuze!”
