Nu e un banc. Nu o să râdeți. E poate singura amintire interesantă pe care o am din călătoriile interminabile cu CFR Călători. Mergeam în primăvara 2013 din Cluj în Timișoara. Patru oameni în compartiment. Eram la geam. În fața mea, o don’șoară drăguță, cu o fustă exact cât trebuia de scurtă ca să lase loc imaginației. Lângă ea, un nene cu ochelari și lângă mine un student.
După vreo oră în care nimeni nu prea a spus nimic, studentul s-a întors spre mine, plictisit, și m-a întrebat dacă poate să citească nuș’ ce ziar de lângă mine.
Am început să vorbim. Era student la arhitectură, în anul 4, în Timișoara. Îl chema Marian. Un tip inteligent, cu o poveste specială, pe care mi-l amintesc clar, deși nu l-am mai văzut de-atunci. Povestea cu o ușurință care te făcea să-l asculți chiar dacă nu vroiai. Unul dintre cei mai deschiși oameni pe care i-am întâlnit, cu zâmbetul pe buze, claritate în exprimare, logică în gândire, inteligență și empatie.
Mi-a povestit cum fratele lui a murit chiar înainte de a intra el la facultate, într-un accident de mașină. Cum amândoi au visat să devină arhitecți de mici, iar fratele său, cu doi ani mai mic decât el, avea deja făcută o schiță a unei viitoare case pe care dorea să și-o construiască. Tipa frumoasă a lăsat jos telefonul și a început să asculte și ea.
Marian era printre primii din grupa lui, lua bursă și în vara 2011 a fost în practică într-un birou de arhitectură din Arabia Saudită, prin ceva program de sponsorizare. A câștigat mulți bani de acolo, pe care i-a cheltuit pentru renovarea casei bătrânești în care locuiau părinții lui, într-o comună de lângă Cluj. I-a plăcut și se va întoarce să lucreze acolo după facultate. Poate că acolo se și află acum, în timp ce scriu aceste rânduri.
Pe măsură ce scriu, îmi dau seama că par a laudă cuvintele lui, dar de fapt el povestea cu o simplitate și o modestie care nu-ți provoca decât admirație.
Este singurul arhitect pe care l-am cunoscut în persoană, și cred că ăsta e motivul pentru care am o admirație față de breasla aceasta. Sunt subiectiv, știu, dar nu mă pot abține. Poate că voi întâlni un altul care-mi va distruge imaginea asta respectuoasă din mintea mea, dar până atunci trăiesc cu ea.
Marian se ocupa de design interior, deși mi-a spus că îi plac și celelalte specializări, dintre care am mai reținut doar Urbanism și Peisagistică. Nu știu dacă e corect, asta e ce țin minte.
Mi-am amintit cu plăcere povestea asta când am fost provocat să scriu despre categoriile de arhitecți. Nu sunt foarte familiar cu domeniul, așa că nu vă pot da termeni de specialitate, dar pot împărtăși o amintire faină, cu și despre arhitecți.
De atunci n-am mai mers cu trenul.
