Un tertip care nu te scapă de lecțiile de dans

L-am încercat eu ca să știți și voi că nu funcționează.

”Hai mai repede”, zice în timp ce trage de ușa cam prea relaxată în balamele a unui bloc de pe care, agățată strâmb, se chiorăște la trecători o pancartă cu numele firmei care oferă lecții de dans pentru viitorii miri îndrăgostiți. Mă grăbesc după ea și începem să urcăm scările. Amândoi cu tragere de inimă. Ea înainte, eu înapoi. N-am chef de dansat! O bere/un film/un joc video și canapea, atât vreau la 7 jumate seara!, îmi zic în gând. Dar nu dau glas vocii. Nu e momentul. Nu când ea e cu o treaptă mai sus decât mine, deci are avantajul terenului mai înalt.

”Blocul ăsta pute”, zice. Și are dreptate.

Urcăm în spatele unui cuplu. ”Sper că nu merg și ăștia tot la dans. N-am chef să mă fac de râs în fața altora!” îmi zic în gând și încerc să-i șoptesc și ei, dar nu înțelege ce-i spun, așa că renunț. Sper totuși că nu va fi cazul să iau prima lecție într-o sală plină ochi de curioși, unde să-mi simt postura strâmbă și picioarele crăcănate judecate de privirile altora. Îmi ajung ale ei.

Ajungem la 4 și tipa din fața noastră deschide cu încredere o ușă care scârțâie a jale. ”Aha, deci a mai fost aici”, îmi zic. ”La naiba!”. Intrăm într-un hol strâmt care pute la fel ca scara blocului. A vechi, a transpirație, a talent, a artă. Toate combinate. Pe o bancă de lemn sprijinită de-un perete se odihnesc plictisite câteva mame care-și așteaptă odraslele să termine lecțiile de dans.

Brusc, mă lovește!

”Mă, îi zic uitându-mă după o tipă care ieșea dintr-un vestiar, noi am venit ca ciobanii aici, cu haine și încălțăminte de stradă. Ce, crezi că ne primește aia așa? Uite la ăștia!”, și dau din cap cu subînțeles spre cuplul care urcase înaintea noastră și care tocmai ieșise din vestiar, schimbați în trening și pregătiți nu numai de dans, ci chiar de ceva olimpiadă, dacă ar fi fost cazul.

Mă uit la tenișii din picioare și-ncerc să-mi dau seama cât sunt de murdari pe talpă. Nu-s tocmai curat. Îi arăt și ei, conștiincios și insistent. Ridic apoi privirea satisfăcută și mi-o înfig plin de mândrie în ochii tipului din cealaltă parte a holului, îmbrăcat în pantaloni de trening strâmți și încălțat cu pantofi de dans, care se uita și el la tenișii mei cu superioritatea celui care ”a mai fost” și ”cunoaște”.

”Fraiere, eu scap, mă gândesc. Poate că am burtă de bere, dar mai am ceva ce tu n-ai. Blugi.”

După ce se termină orele de dans și puhoaiele de țânci inundă holurile, împrăștiindu-se apoi rapid prin vestiare, instructorul de dans (sau ”instructora”, dacă vreți), vine la noi.

”Vai, dar știți, n-avem echipament”, bâigui eu ceva-ceva, în speranța că ne trimite acasă.

”Ah, dar nu-i nimic, nicio problemă. Intrați, intrați!”, ne spune zâmbitoare și senină, în ciuda privirii mele care jur că aproape a tăiat-o în două.

Deci ca să știți, tertipul ăsta nu funcționează. Dacă găsiți ceva ce te poate scăpa de dans pe ultima sută de metri, dați-mi de veste! Sunt în piață după o idee bună.