Unul dintre cele mai enervante lucruri pe care le-am sesizat la presa locală din România (și recent și la bloggeri, ceea ce e un trend mult mai supărător) este tendința de a scrie de rău despre locul de baștină. Înțeleg raționamentul:

  • vrei să atragi atenția asupra lucrurilor care trebuie reparate în orașul tău.
  • vrei să aduci oamenii responsabili în atenția publică, ca să nu-i mai voteze altă dată.
  • vrei să fii obiectiv și să relatezi toate faptele conform cu realitatea.

Motivele astea sunt logice și e ok să existe în presa locală. Ce nu-mi place e atitudinea unor publicații (și blogurile tot publicații sunt) care par că se transformă într-un inamic al orașului doar pentru că respectivii jurnaliști urăsc politicienii la conducere sau respectivul blogger are o frustrare personală. Să luăm de pildă titlul articolului din oradesibiu.ro. Vezi foto sus sau linkul aici.

Primul lucru care te izbește când citești titlul ăsta de c*cat e semnul exclamării de la final, pus acolo special ca să sugereze că ”nu numai că noi știm deja că Sibiul e nasol, dar iată că acum avem și confirmarea oficială, devreme ce chiar și o bloggeriță care locuiește aici spune acest lucru!”.

În primul rând, Sibiul nu e nasol. Chiar deloc. O spune cineva care nu locuiește acolo, dar care l-a vizitat. E chiar fain, iar lucrurile pozitive care se spun despre el sunt adevărate. E perfect? Nici pe departe. Există o grămadă de lucruri prost făcute și prost administrate. Un exemplu poate fi Grădina Zoologică, unde-ți vine să plângi de mila animalelor. Dar asta înseamnă că merită un titlu stupid și manipulator precum cel de mai sus într-un ziar din propria curte? Nici vorbă.

Lucruri prost făcute și prost administrate sunt și la Cluj și la Timișoara și la București și la New York și la Munchen și la Viena. Și asta e valabil și pentru orașele mici cum e Vatra Dornei, de pildă. Dar asta nu înseamnă că lucrurile bune nu le depășesc în importanță pe cele proaste. Asta nu înseamnă că trebuie să scrii despre orașul tău astfel încât turiștii să se gândească de două înainte să vină, că dacă le pică ceva clădire în cap? Pentru că ghici ce! Dacă turiștii nu mai vin, lucrurile nu numai că nu se vor îndrepta în orașul tău, dar vor merge din ce în ce mai prost și tu chiar vei ajunge să trăiești în văgăuna în care îți imaginezi că trăiești în prezent.

Unde greșesc publicațiile?

Cum ziceam, e ok să scrii despre ce nu merge bine și ce trebuie schimbat într-un oraș. Ce nu e ok sunt următoarele lucruri:

  • să începi un articol cu Sibiu/Cluj/București/Timișoara/Vatra Dornei e nasol.
  • să începi un articol cu expresii precum ”ca la noi la nimenea!”
  • să ai pe site mai multe articole negative decât pozitive
  • să scrii despre probleme fără să propui sau să cauți măcar soluții (știu, știu, ”nu e treaba mea ca jurnalist să repar strada”)
  • să transformi ura și frustrările personale în texte care crucifică un obiectiv turistic cu potențial de dezvoltare și care îndepărtează turiștii de zona respectivă.

De ce m-am enervat?

Am luat-o personal asta cu Sibiul pentru că m-am lovit de tipul ăsta de oameni când am început proiectul de promovare pentru Țara Dornelor, respectiv site-ul hailadorna.ro. Deocamdată site-ul e în construcție, dar pagina de Facebook e lansată de vreo 3 săptămâni și am început deja să vorbesc cu oameni în stânga-dreapta. Așa mi-am dat seama că, înainte ca ei să te ajute cu informații legate de pozitivul unei zone, trebuie să-și verse frustrările pe care le au aruncând cu noroi peste tot în jurul lor. Nu contează că e primărie, consiliu local, vecinul sau pisica vecinului. Nimeni nu face nimic pentru omul respectiv și pentru obiectivul turistic pe care îl are în grijă. Abia după ce se confesează și se calmează mai poți scoate câte ceva util de la ei, adică informațiile pe care vrei să le afli încă de la începutul discuției.

Eu nu vreau să merg pe negativism cu proiectul ăsta. Faptul că există multe publicații locale și regionale care scriu mai mult de rău decât de bine despre zona Dornelor și a Bucovinei a fost principalul motiv care m-a determinat să încep hailadorna.ro. Acolo vreau să fie poze, povești, informații utile și lucruri care să atragă turiștii în zonă și care să-i determine să spună ”bă, poate merită totuși să merg aici, chiar dacă drumurile-s nasoale și nu există cluburi de noapte. Pot să merg pentru schi, pentru traseele montane, pentru peisaje, pentru ofertele de cazare, pentru turismul balnear sau pentru activitățile turistice în aer liber, chiar dacă nu au ăștia cele mai bine dotate muzee sau cele mai interesante obiective turistice din țară.”

Dincolo de problemele de administrare și conducere cu care se confruntă deja, zonele turistice din România au o problemă mai mare: atitudinea localnicilor față de propria ogradă. Ce e mai trist e că atitudinea asta e întâlnită și în cadrul formatorilor de opinie din media și politică (un exemplu e ăsta cu oradesibiu.ro), ceea ce de multe ori ridică bariere serioase în fața acțiunilor de promovare.

Lasă un răspuns

Damian Gicoveanu

Social Media

Angajează-mă

Close Menu