Voi ați mâncat bere și ați băut mici? Ferice de voi. Vremea din Cluj a fost la fel de binevoitoare cu grătarele cum e Ponta cu Băsescu. Din păcate, n-am avut cum s-o punem de un mic. Ori mare. Așa că, împreună cu viitoarea soțioară, am luat-o la picior, în căutare de soare. Sau mai bine zis, am luat-o la pedală. Îmi permiteți ori nu, eu vă zic și unde am fost (pe scurt că-i zi liberă).

Salina Turda și Cheile Turzii.

Ne-am trezit cu noaptea-n cap – la 9 – și pe la 10 jumate am plecat spre Turda. Salina-i faină, merită vizitată, de preferat într-o zi de săptămână, nu într-un unu Mai ploios și scuipăcios. Pentru că atunci toată lumea care n-are ce face zice: ”Hai la Salină, că-i sub pământ și nu ne plouă”. Pe dracu, că tot te plouă. Curge din când în când câte ceva din tavan, da-i mult mai mișto decât să te plouă sub cerul liber, ca pe tot prostu’.

La Salină – unde-i mai puțină sare la vedere decât lemn și fier – n-am stat mult. E frumos, dar după ce cobori 26 de etaje pe scări, râzând la coada de leneși care așteaptă la lift, admiri 2-3 camere, întâi de sus și apoi de jos, te holbezi la lac și râzi de coada care așteaptă la bărcuțe, te iei frumos și te cari. Că nu prea ai ce altceva să faci, decât dacă vrei să joci tenis de masă, minigolf ori să te dai în roata care se mișcă cu 2 metri pe minut.

De la Turda, că rânjea soarele, am dat o fugă la Aiud, la cetate. Cum cetatea arăta de parcă tocmai o cuceriseră turcii, am plecat înapoi și ne-am băgat în Cheile Turzii. După ce mi-am cumpărat o arbaletă de jucărie în privirile usturător de dezaprobatoare ale viitoarei soțioare – de parcă ea nu știa că se mărită cu un copchil! – am luat-o la pas prin chei.

Priveliștea-i faină tare. Deci faină tare. Dar aglomerația de sărbătoare și blugii nu ne-au permis să mergem decât vreun kilometru. Totuși, a fost destul cât să știm că vrem să ne întoarcem. Mai pregătiți, mai determinați, mai bine îmbrăcați, hrăniți și hidratați. Și data viitoare, ieșim în partea cealaltă. Vii sau morți.

De unu Mai nu am mâncat munți de mici și nu am băut găleți de bere – deși am fi vrut – ci ne-am călătorit. Și ne-am confirmat încă o dată că România-i o țară frumoasă. Foarte frumoasă. Nu vă arăt poze, dar poate e mai bine așa.

Poate așa, veți merge s-o vedeți.

Damian Gicoveanu

Social Media

Angajează-mă

Close Menu