Acum câteva săptămâni prindeam la televizor filmul făcut după prima carte din seria Hunger Games scrisă de Suzanne Collins. De fapt, n-am prins decât vreo două secvențe, dintre care una era aia memorabilă în care tipa își demonstra abilitățile de arcaș în fața unui grup ciudat îmbrăcat și nepăsător.
Mi s-a părut fain, așa că nu m-am mai uitat. Știam că există o carte și nu voiam să-mi stric plăcerea cu filmul, care de obicei e mult mai prost decât textul. Duminică după-masă cartea mi-a căzut în mână fără să o caut neapărat, așa că am luat-o. Până la sfârșitul serii aveam deja parcurse 250 de pagini din alea 300 ale ei, așa că aseară am dat-o gata într-o singură oră.
E una dintre cărțile care m-au prins extrem de rapid în ultima perioadă. Pur și simplu n-am putut s-o las din mână. Acum, înainte să o citesc pe-a doua, cred că o să mă uit și la film, că am înțeles că nici ăla nu-i tocmai de lepădat.
Acțiunea e un pic previzibilă pe alocuri, dar e un risc pe care ți-l asumi ca scriitor când narezi la persoana întâi. În rest, imaginația scriitoarei face minuni. Atenția la detalii în descrierea unui loc imaginar e remarcabilă, iar tipa e deosebit de bine sculptată ca și personaj, astfel încât nu poți să nu empatizezi cu ea.
Pe scurt, e una dintre puținele cărți de science fiction pe care le-am citit și care m-au prins. Citiți-o înainte să vedeți filmul. Nu vă ia decât două seri și câteva episoade din serialul preferat puse în așteptare.
Urmează a doua parte.
