A trecut deja mai bine de 1 an jumătate de când mă învârt mai serios în zona online-ului pe partea profesională, așa că am cam prins gustul conferințelor și workshopurilor care permit începătorilor să învețe unele chestii mai greu de deprins pe cont propriu sau în băncile facultății. De fapt, știu din experiență că prima variantă e mult mai plauzibilă decât cea de-a doua, lucru de care s-au convins mulți studenți după absolvire și care ar trebui să fie un fel de wake-up call pentru învățământul românesc.
Revenind, chiar cred că evenimentele de acest gen, în măsura în care pot și ele, desigur, sunt utile și își merită investiția, motiv pentru care am acceptat cu plăcere invitația organizatorilor de a promova cu gicoveanu.ro conferința Meet Magento România 2015.
De ce zic că sunt utile?
Să nu vă așteptați acum că veți avea brusc un spike în nivelul de creștere al carierei după participarea la o astfel de conferință sau că salariul vi se va dubla în următoarea lună. Nu funcționează așa, dar un eveniment de genul ăsta te ajută per-total. Dincolo de networking, de ocazia de a-i vedea și asculta pe unii dintre cei mai buni specialiști în Marketing online (că ăia mă interesează pe mine mai mult) și dincolo de afterparty-uri, cafele și biscuiți, o asemenea conferință te aduce mai aproape de comunitatea în care profesezi și te ajută să înțelegi mai bine mecanismele profesiei. Lucru care, dacă nu ai zeci de ani de experiență, nu-i de ici colea.
Evident, n-o să-ți facă nimeni o strategie pentru tine special și-o să ți-o înmâneze în punguță, alături de pixul și carnețelul primite cadou, dar dacă ești atent poți pleca de acolo cu multe idei pe care să le mulezi pe specificul site-ului și/sau afacerii tale și să le aplici practic.
Nu sunt nici adeptul participării la prea multe evenimente de tipul ăsta. E important să fii și selectiv. 2-3 pe an îți ajung, zic eu, ca să-ți îmbunătățești bagajul de cunoștințe și să rămâi conectat la dinamica industriei. Prea multe te amețesc și-ți iau bani din buzunar degeaba.
Meet Magento România cred însă că merită. N-am fost până acum, dar în acest an plănuiesc să merg. Și dacă merg eu, recomand și altora, să nu mă trezesc singur pe-acolo. Glumesc. Sunt așteptați cică peste 500 de participanți.
Speakerii par deosebit de interesanți, dar pentru că sunt prea mulți ca să-i înșir aici, vă dau linkul ăsta.
Mai jos sunt câteva frânturi din comunicatul de presă.
Meet Magento este cea mai mare serie de conferințe la nivel global, axată pe eCommerce, Business, platforma Magento și ecosistemul ei regional, evenimente care acoperă toate piețele importante de eCommerce din lume. În 2015, evenimentele Meet Magento vor avea loc în 30 de țări, inclusiv SUA, Rusia, Brazilia, Germania, Italia, Spania, Elveția și Polonia.
Meet Magento România 2015 se va desfășura pe parcursul a două zile, 2 și 3 octombrie, compuse din două trackuri specializate, unul business, dedicat proprietarilor de magazine, oamenilor de marketing și furnizorilor de servicii dar și unul tehnic, dedicat cu precădere developerilor, precum și o serie de workshop-uri ce vor trata diverse teme de interes pentru industrie.
Meet Magento România 2015 va avea loc în 2-3 octombrie, la Grand Hotel Italia, Cluj-Napoca. Prețul unui bilet începe de la €50 și poate ajunge la €100, depinzând de perioada de achiziție. Cei ce doresc să îşi rezerve un loc din timp, pot beneficia de oferta de bilete Early Bird.
Legat de prețuri, din 16 iulie s-a intrat în perioada tarifelor normale, ceea ce înseamnă că un bilet/persoană costă 85 euro, în timp ce pentru grupuri de 4 sau mai mulți biletul va fi 65 euro. Oferta asta e valabilă până în 1 octombrie. Dacă sunteți din ăia ce se decid mai greu și vă treziți în ziua conferinței că vreți să participați, va trebui să aveți pregătiți 105 euro, respectiv 85 pentru grupuri de 4 sau mai mulți.
Să ne vedem cu bine.